Prețul motorinei continuă să crească, alimentat de tensiunile globale dublate de marjele mari de rafinare, ceea ce ar putea duce la noi scumpiri în perioada următoare în România. Traderii globali prevăd o iarnă complicată pentru aprovizionarea cu Diesel. Și dacă mai trebuia ceva adăugat la acest tablou, și petrolul se scumpește până aproape de pragul de 100 de dolari.
Volkswagen ia în calcul vânzarea producătorului italian de motociclete Ducati, în cadrul planului de restructurare „Future Plan 2030”. Directorul general al Audi, Gernot Döllner, confirmă că grupul analizează această opțiune, dar subliniază că, deocamdată, nu a fost luată nicio decizie, potrivit publicației germane heise.de. Ducati face parte din grupul Volkswagen prin divizia Audi și este […]
Premierul interimar Ilie Bolojan, care deține și interimatul de ministru al Energiei, a semnat ordinele pentru două programe din Fondul pentru Modernizare, în valoare totală de 650 de milioane de euro, prin care instituțiile publice vor putea produce și stoca energie pentru consumul propriu.
Potrivit Ziarul Financiar (ZF.ro), oprirea producției nucleare de la Cernavodă, care a lăsat sistemul fără energie nucleară din 13 august, afectează mai întâi furnizorii și traderii, apoi consumatorii industriali și firmele contractate de aceștia. Companiile cu prețuri fixe suportă costuri mai mari, iar CITR indică renegocierea contractelor și discuțiile cu finanțatorii înaintea ciclului de iarnă.
Prețurile petrolului au atins marți maxime ale ultimelor săptămâni, după ce rebelii houthi susținuți de Iran au atacat instalațiile energetice din Arabia Saudită, iar Teheranul a amenințat Statele Unite cu and #8222;război economic and #8221;
Premierul Ilie Bolojan a primit astăzi, la Palatul Victoria, o delegație de investitori formată din reprezentanți ai J.P.Morgan, ai unor companii cu capital străin și ai unor instituții financiare internaționale. Potrivit Guvernului, reprezentanții mediului de afaceri și-au exprimat preocuparea față de riscul ca schimbările de configurație guvernamentală să afecteze ritmul reformelor, controlul cheltuielilor publice și traiectoria de reducere a deficitului bugetar.
Premierul Ilie Bolojan a primit astăzi, la Palatul Victoria, o delegație de investitori formată din reprezentanți ai J.P.Morgan, ai unor companii cu capital străin și ai unor instituții financiare internaționale
Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat marți pe Facebook că a semnat ordinele pentru două programe din Fondul pentru Modernizare, în valoare totală de 650 de milioane de euro, prin care instituțiile publice vor putea produce și stoca energie pentru consumul propriu
Potrivit Financial Intelligence, premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit la Palatul Victoria cu investitori străini și reprezentanți ai unor instituții financiare. Discuțiile au vizat deficitul bugetar, cheltuielile publice, costurile de finanțare și fondurile europene. Investitorii au cerut predictibilitate și continuarea reformelor, iar Bolojan a pledat pentru consolidare fiscală și absorbția maximă a granturilor PNRR.
Constanța urmează să intre pe harta trenurilor metropolitane din România, după ce Ministerul Transporturilor aprobă încă proiectul din județul de la malul mării, anunță Horațiu Cosma, secretar de stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii. „Este un proiect cu o miză aparte. Liniile principale de cale ferată existente pot deservi direct peste 500.000 de locuitori, adică […]