Uniunea Europeană pregătește o serie de măsuri prin care accesul copiilor la rețele sociale, platforme video, chatboturi bazate pe inteligență artificială și jocuri online ar urma să fie restricționat în funcție de vârstă, propunerile fac parte din viitorul EU Kids Act și sunt prezentate ca o amplă inițiativă pentru protejarea minorilor în mediul digital.
O centrală termică de peste zece ani poate continua să funcționeze aparent fără probleme. Pornește, încălzește caloriferele și asigură apa caldă. Diferența față de un echipament modern poate apărea însă într-un loc mai puțin vizibil: consumul de gaz.
Financial Intelligence relatează că Cosmin Ghiță, aflat înaintea plecării de la conducerea Nuclearelectrica după nouă ani, critică situația privind proiectul SMR Doicești și acțiuni recente ale conducerii. El consideră că acestea sugerează o fragmentare și prioritizarea unor interese în detrimentul unui obiectiv comun.
Pentru mulți români, pensionarea pare încă un moment îndepărtat, legat mai degrabă de vârsta din buletin decât de deciziile financiare luate astăzi. Însă pentru cine are 40, 45 sau 50 de ani, următorii 10-20 de ani pot face diferența dintre a depinde aproape exclusiv de pensie și a ajunge la vârsta pensionării cu un capital […]
Agricultori și oieri din mai multe zone ale țării vor veni la București pentru a cere autorităților soluții concrete la problemele cu care se confruntă agricultura, iar sectorul ovin se numără printre cele mai afectate.
Start-up-ul local LinkToRide, care a dezvoltat o aplicație de carpooling cu componentă socială, a încheiat un parteneriat cu platforma de amprentă de carbon CarbonTool, prin care poate calcula acum emisiile de CO2 economisite la fiecare cursă, iar cumulat, pentru angajații unei companii, kilometrii parcurși și economia de cost.
În ciuda intensificării atacurilor Rusiei asupra infrastructurii critice europene și a fabricilor de armament, țările NATO rămân reticente în a lua măsuri dure imediate care ar putea provoca Kremlinul, scrie POLITICO.
După ce a fost detectată o țintă aeriană la 35 de km de Chilia, iar ulterior, au fost detectate două drone la 30 de kilometri nord de Periprava, autoritățile au emis mesaje RO-Alert pentru nordul județului Tulcea.
Prețurile petrolului au crescut luni după ce Arabia Saudită a închis conducta Est-Vest, o rută esențială care permite exporturilor saudite să ocolească Strâmtoarea Ormuz, într-un moment în care piața mondială se confruntă deja cu un deficit sever de aprovizionare, potrivit CNBC.