Liderul deputaților UDMR, Csoma Botond, a declarat marți la Digi24, cu o zi înainte de consultările de la Cotroceni, că partidul său are o singură linie roșie în privința formării unei majorități pentru noul Guvern, respectiv să nu fie nevoit să se alieze cu partidele extremiste
După publicarea Raportului Corpului de Control al Prim-ministrului în care sunt evidențiate unele „neajunsuri” legat de proiectul construirii centralei nucleare de la Doicești, cu tehnologia reactoarelor modulare mici (SMR), Cosmin Ghiță, director general al SN Nuclearelectrica SA, al cărui mandat se încheie la data de 2 octombrie, reacționează.
China a cerut marți Statelor Unite "să înceteze să se pregătească de un război în spațiu" după ce armata americană a confirmat pentru prima dată că Statele Unite au desfășurat arme de "control spațial" pe orbită, relatează AFP.
Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei a precizat că au fost instituite măsuri de protecție a clădirii Guvernului și a tuturor celorlalte clădiri din zonă, că sunt suficiente forțe pentru gestionarea situației și că persoanele care încalcă legea vor fi identificate și sancționate
Prețurile carburanților au crescut la jumătatea zilei până foarte aproape de 10 lei pe litru la benzină, prag care va fi spart cu siguranță cel târzu mâine, și peste pragul de 10,5 lei la motorină.
Mai multe persoane care participă marți la protestul ciobanilor din Piața Victoriei s-au îmbrâncit cu jandarmii și au aruncat obiecte către aceștia, iar circulația în zonă a fost oprită, iar pentru îndepărtarea persoanelor care au recurs la violență jandarmii au folosit gaze lacrimogene
Ministerul Finanțelor prelungește până la 30 septembrie reducerea cu 25% a accizei pentru motorina standard, aplicabilă în intervalul 16–30 septembrie. Măsura echivalează cu 701,07 lei la 1.000 de litri, iar acciza efectivă ajunge la 2.103,22 lei. Decizia a fost luată după analiza cotațiilor internaționale și a prețurilor de la pompă, relatează Adevărul.
Circulația pe Autostrada A3, în județul Sălaj, va fi închisă pe ambele sensuri începând de joi, 17 septembrie, pe sectorul dintre nodul rutier Nușfalău și Suplacu de Barcău. Traficul va fi deviat pe DN 19B, pentru lucrări de racordare între tronsoanele de autostradă. Sectorul închis este cuprins între kilometrii 66+500, la nodul rutier Nușfalău, și […]
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) este în vizorul Curții de Conturi, care a constatat probleme serioase în modul în care au fost întocmite situațiile financiare pentru anul 2024.
Ministerul Finanțelor păstrează, între 16 și 30 septembrie, discountul de 25% la acciza pentru motorina standard. Potrivit Ziarul Financiar (ZF.ro), decizia a fost luată după creșteri de 51,19% ale cotațiilor internaționale și de 27,47% ale prețului mediu la pompă. Acciza efectivă rămâne 2.103,22 lei pentru 1.000 de litri.