O nouă taxă pentru coletele din afara Uniunii Europene, separată de taxa vamală de 3 euro aplicabilă deja din luna iulie, va fi introdusă chiar de luna viitoare.
Ionuț Popșea, fondatorul Respira Verde, susține că investițiile ar trebui construite prin alocări lunare, diversificare și respectarea unui plan, nu prin încercarea de a anticipa piața. Pentru el, protejarea capitalului precede obținerea profitului, iar consecvența reduce reacțiile la fluctuațiile zilnice, relatează Ziarul Financiar (ZF.ro).
Rezerva Federală a Statelor Unite (Fed) a majorat miercuri rata dobânzii de politică monetară cu un sfert de punct procentual, până la intervalul 3,75% - 4,00%, și a semnalat noi creșteri ale costurilor de împrumut în lunile următoare.
Alianța pentru Unirea Românilor va participa, joi, la consultările de la Palatul Cotroceni privind desemnarea candidatului pentru funcția de prim-ministru, iar delegația formațiunii va fi formată din președintele partidului, George Simion, prim-vicepreședinte Dan Dungaciu și liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu.
Eurodeputații PNL identifică elemente pozitive în discursul privind starea Uniunii susținut de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cu accent pe securitate, parteneriatul cu Canada, bugetul comunitar și reindustrializare.
Senatul a prelungit termenul de dezbatere pentru proiectul de lege care prevede un mecanism de compensare a consumatorilor de credit afectați de practicile anticoncurențiale, inițiat de Partidul Social Democrat după ce Consiliul Concurenței a aplicat amenzi record băncilor la finele investigației privind ROBOR. Proiectul a mai primit un aviz și așteaptă raportul comisiilor de fond.
Ministerul Transporturilor implementează un plan de măsuri în mai multe etape pentru creșterea siguranței rutiere la intersecția drumului național DN1 cu drumul județean DJ103M din localitatea Vâlcele, județul Cluj, punct cu risc crescut de accidente, informează Horațiu Cosma, secretar de stat în cadrul ministerului.
Italia a decis să elimine taxa auto pentru 14,5 milioane de autoturisme și motociclete, a anunțat miercuri premierul Giorgia Meloni, o măsură care ar urma să coste bugetul de stat, deja sub presiune, peste 2 miliarde de euro, relatează Reuters și ANSA, transmite Agerpres.
Ministerul român de Externe a declanșat verificări după ce a aflat situația clasei I cu predare în limba română din Cartal (Orlivka), localitate din regiunea Odesa. În acea zonă, etnicii români reprezintă aproape 100% din populație.
Guvernul de la Roma elimină taxa auto pentru 14,5 milioane de autoturisme și motociclete, a anunțat premierul Giorgia Meloni, decizie cu un impact bugetar estimat la peste două miliarde de euro.