Agerpres relatează că două nave petroliere au fost atacate cu proiectile a căror origine nu a fost stabilită, în timp ce părăseau Strâmtoarea Ormuz. Informația a fost comunicată marți de agenția maritimă greacă Marisks, citată de AFP.
Poliția a descoperit dispozitive explozive la o stație de transformare din Brandenburg, Germania. Acestea sunt în prezent dezamorsate. Se pare că este vorba de rachete încărcate cu explozibili, scrie Die Welt.
Majoritatea americanilor se opun deciziilor de săptămâna trecută ale președintelui Donald Trump prin care acesta a impus Canadei noi taxe vamale și a schimbat denumirea Lacului Ontario în Lacul America, arată un sondaj de opinie Reuters/Ipsos ale cărui rezultate au fost publicate marți.
Regele Haakon al VIII-lea al Norvegiei a depus marți jurământul în fața parlamentului, după decesul tatălui său. Noul suveran s-a angajat să respecte constituția și legile țării, într-o ceremonie care marchează transmiterea coroanei regale. Nu va exista însă și o ceremonie de încoronare, cum se întâmplă în cazul altor monarhii.
Potrivit Mediafax, 11 state UE, inclusiv România, cer analizarea trecerii de la unanimitate la votul cu majoritate calificată în politica externă. Inițiatorii susțin că vetourile pot bloca acțiunea comună și propun folosirea mai frecventă a abținerii constructive, evitarea legării dosarelor distincte și aplicarea unor opțiuni deja prevăzute în tratatele europene.
Un oficial rus a declarat că Iranul ar putea avea nevoie de sisteme antiaeriene suplimentare pentru protejarea infrastructurii în contextul confruntării cu SUA. Teheranul folosește deja S-300, însă Moscova promovează S-400, model mai nou. Cooperarea militară ruso-iraniană continuă, potrivit Economica.net, iar cele două țări susțin că aceasta respectă dreptul internațional.
Tim Cook a părăsit funcția de director general al Apple după 15 ani, el luându-și la revedere de la colaboratori printr-un video postat pe Instagram și un mesaj pe X.
Rusia aproape și-a dublat flota de nave care transportă gaze naturale lichefiate, în mai puțin de un an, în condițiile în care ce Moscova încearcă să-și majoreze exporturile de GNL, în ciuda restricțiilor occidentale, relatează Bloomberg, citat de Agerpres.
Ministrul estonian al Apărării, Hanno Pevkur, a anunțat că drone ucrainene au pătruns din nou în spațiul aerian al țării. Aeronave NATO au urmărit incidentul, fără victime sau pagube, relatează Mediafax.
Pevkur consideră că războiul se apropie de teritoriul NATO și pledează pentru continuarea ajutorului acordat Ucrainei, inclusiv prin sisteme antiaeriene. El acuză Rusia că testează reacția Alianței.
Fostul premier francez, Edouard Balladur, a încetat din viață la 31 august 2026. Politicianul Edouard Balladur, prim-ministru în perioada 1993-1995, s-a născut la 2 mai 1929, în orașul turc Izmir, unde tatăl său, francez de origine armeană, lucra ca funcționar de bancă, transmite AFP, potrivit Agerpres.