Victor Pițurcă a spus că l-au deranjat declarațiile lui Jose Mourinho despre antrenorii tineri și i-a transmis lui Cristi Chivu că Inter a controlat partida cu Real Madrid, deși a pierdut cu 1-2. Chivu i-ar fi explicat că meciul anterior cu Napoli i-a afectat fizic pe jucători, relatează Digi Sport.
CFR Cluj dă lovitură după lovitură pe final de mercato. A mai semnat cu un jucător care a trecut pe la juniorii lui Espanyol și Rayo. Marius Șumudică a anunțat transferuri pe bandă rulantă, dar care au avut de așteptat mai bine de o lună de zile din cauza interdicției la transferuri. Nelu Varga a […]
FC Hermannstadt a intrat oficial în faliment, după ce Tribunalul Sibiu a admis cererea Ideal Insolv SPRL și a declanșat lichidarea clubului. Marcu Maniu a fost numit lichidator, iar creditorii pot depune cereri până la 12 octombrie. Datoriile se ridică la 3,1 milioane de euro, iar eventualele venituri din transferurile lui Ianis Stoica și Tiago Goncalves ar urma să fie distribuite creditorilor, relatează Fanatik — Fotbal.
Un fotbalist în vârstă de 35 de ani, jucător al clubului german TuS Rockenberg, a fost arestat la începutul lunii septembrie, cu două săptămâni înainte de nunta sa, fiind suspectat că l-a otrăvit pe colegul său de echipă, Philipp L, relatează Marca.
Se anunță dueluri tari în Liga Campionilor și în a doua seară, iar cele șase meciuri vor fi transmise live text pe www.prosport.ro. Prima etapă a Ligii Campionilor poate fi urmărită Live, la TV, pe canalele Digi Sport 1, 2, 3 și 4. Liverpool – Atletico Madrid și Napoli – Arsenal, cele mai importante meciuri […]
Gazonul stadionului „Ilie Oană” din Ploiești, „casa” Petrolului, a ajuns într-o stare deplorabilă, după 15 ani de folosință în care a suportat doar lucrări de mentenanță. Când se schimbă cel mai prost gazon din Superliga? Și cum ajung costurile la peste 1 milion de euro? Situația care exasperează orice echipă vizitatoare din Superliga când vine […]
CFR Cluj este o echipă total schimbată, după ultima zi de transferuri pentru cluburile din Superliga României. Sunt 10 jucători noi care au venit în Gruia, în ultimele două zile, dar Nelu Varga anunță în exclusivitate pentru ProSport că NU se oprește din transferuri! Pe cei deja ajunși în vestiarul din Gruia, Marius Șumudică i-ar […]
Karlo Muhar a fost prezentat la FCSB după soluționarea amiabilă a litigiului cu CFR Cluj. Potrivit Fanatik — Fotbal, mijlocașul croat a renunțat la 700.000 de euro revendicați de la fostul club pentru a semna mai repede. Gigi Becali estimează că Muhar va încasa aproximativ 900.000 de euro în doi ani, cumulat.
CFR l-a readus pe Billel Omrani în această vară la pachet cu alți opt jucători, iar un fost fotbalist a fost șocat de cum a arătat în poza de prezentare. Nelu Varga a rezolvat problema cu interdicția la transferuri chiar în ultima zi de mercato. Una dintre mutările surpriză a fost cea a lui Omrani, […]
FCSB a oficializat transferul lui Karlo Muhar, după ce mijlocașul croat a renunțat la o parte din banii solicitați prin litigiu la FIFA. Gigi Becali a explicat că jucătorul va încasa aproximativ 900.000 de euro în următoarele două sezoane, relatează Sport.ro. Proprietarul clubului a spus că îl apreciază pentru forța sa la mijlocul terenului.