Sorana Cîrstea și-a încheiat aventura la US Open în faza optimilor de finală. Jucătoarea din România, clasată pe locul 17 WTA și cap de serie numărul 16, a fost învinsă de americanca Jessica Pegula. Sportiva gazdă, numărul 3 mondial și a treia favorită a competiției, s-a impus în două seturi, scor 6-3, 6-4. Partida de Articolul Sorana Cîrstea, eliminată în optimile US Open. Jessica Pegula i-a pus stop a fost…
Mihai Stoica (61 de ani), președintele Consiliului de Administrație al FCSB, s-a opus venirii lui Ianis Zicu (42 de ani) pe banca tehnică a fostei campioane. În ultima perioadă au fost multiple discuții legate de schimbarea lui Marius Baciu (51 de ani), iar pe lista lui Gigi Becali s-au aflat mai multe nume. De altfel, […]
Octavian Popescu poate pleca de la FCSB doar sub formă de împrumut, însă clubul bucureștean a respins propunerea grecilor de la Levadiakos. Negocierile au fost abandonate, iar mijlocașul este aproape sigur că va rămâne la echipă până la iarnă, relatează Digi Sport. Situația s-a complicat după ce a absentat de la ultimele antrenamente, invocând probleme medicale.
Peste 150 de tineri au participat la prima ediție a programului Shadow Volt, iar trei dintre ei au fost desemnați câștigători și vor lucra, din octombrie, direct alături de CEO, CFO și CBDO Electrica. În plus, compania a decis ca toți cei 18 participanți prezenți în ultima zi a selecției să primească stagii de practică în cadrul Grupului Electrica.
Universitatea Craiova și Universitatea Cluj se întâlnesc luni, 7 septembrie, într-un meci din Liga 1. Partida este programată de la ora 20.30 și se anunță una dintre confruntările interesante ale etapei. Oltenii pornesc cu avantajul terenului propriu. În acest an calendaristic, Universitatea Craiova a disputat 13 meciuri de campionat acasă. Bilanțul este unul impresionant: 11 Articolul Universitatea Craiova Universitatea Cluj LIVE TEXT Scor, echipe și fazele importante a fost publicat…
Andrei Nicolescu a comentat criticile lui Gigi Becali la adresa arbitrului Istvan Kovacs, după Dinamo–FCSB. Președintele dinamovist consideră că finanțatorul FCSB a insistat asupra arbitrajului pentru a muta atenția de la înfrângere și a remarcat abilitatea acestuia de a influența percepția publică, potrivit Digi Sport.
Florin Prunea a urmărit cu atenție ceea ce se întâmplă la FCSB în această perioadă și a anunțat în direct numele antrenorului pe care Gigi Becali îl va instala pe banca tehnică a „roș-albaștrilor”. Fostul mare portar român susține că Marius Șumudică este alesul latifundiarului din Pipera, întrucât tehnicianul ar fi nemulțumit de situația în […]
Mihai Stoica (61 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a avut cuvinte de laudă pentru Ricardo Pădurariu (19 ani), unul dintre tinerii au impresionat în ultima perioadă.
Cosmin Olăroiu a obținut cu Al-Jazira patru victorii în primele patru etape ale sezonului 2026-2027, performanță fără precedent pentru club în actualul format al primei ligi emirateze, introdus în 2007. Echipa are golaveraj 10-1, după succesul cu 3-1 contra lui Shabab Al-Ahli. Performanța este relatată de Sport.ro.
La 36 de ani, Sorana Cîrstea și-a încheiat parcursul la turneele de Grand Slam după ce a pierdut în optimile US Open, 3-6, 4-6, în fața Jessicăi Pegula.
Americanca i-a spus la fileu că speră să continue și anul viitor, apreciindu-i nivelul de joc și cariera. Pegula s-a impus pentru a patra oară în cinci întâlniri, relatează Digi Sport.