Cât de ușor se răspândește COVID la școală? Cazul unei învățătoare din California

Mai mult de jumătate dintre elevii unei învățătoare nevaccinate din California au fost infectați, după ce, la ore, aceasta și-a dat masca jos, pentru a le putea citi mai ușor copiilor. Infectată cu tulpina Delta, extrem de contagioasă, învățătoarea i-a infectat pe copii doar citindu-le lecția. Ea prezenta deja simptome de două zile, dar a continuat să vină la școală, așa încât, în total, 26 de persoane, inclusiv membri din familiile copiilor, au fost contaminate de învățătoare.

În Statele Unite, au fost înregistrate aproximativ 2 milioane de infecții Covid-19 la grupa de vârstă cuprinsă între 5 și 17 ani și 300 de decese asociate, potrivit unui alt raport al CDC publicat vineri și citat de The Guardian.

În România, medicii insistă ca părinții și cadrele didactice să se vaccineze, tocmai ca astfel de situații să fie evitate. Copiii infectați de învățătoarea din California erau prea mici ca să fie vaccinați, astfel că responsabilitatea protejării lor revine adulților.

De asemenea, este esențial ca măștile – de calitate și cu mai multe straturi protectoare – să fie purtate în continuare în școală, iar clasele trebuie să fie bine aerisite și dezinfectate.

Câți copii și profesori s-au vaccinat în România

După cum se știe, în România, copiii cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani pot fi vaccinați anti-COVID încă de la începutul lunii iunie, dar nivelul de vaccinare rămâne nesatisfăcător.

Aproape 35.000 de copii cu vârste între 12 și 15 ani s-au vaccinat. Numărul a crescut cu 5.000 față de raportarea precedentă, spune ministrul educației, Sorin Cîmpeanu. Totodată, a crescut cu 3.000 și numărul vaccinaților din categoria de vârstă 16-19 ani.

Mai exact, avem 34.706 copii cu vârsta 12 și 15 ani vaccinați până în prezent, iar la categoria 16-19 ani este o creștere de la 150.000 la 153.000, a anunțat duminică, la Digi24, ministrul educației.

În ceea ce privește cadrele didactice, ultima raportare prin interogarea fiecărei școli arăta că există peste 185.000 de angajați în sistemul de învățământ, dintr-un total de peste 300.000, care se vaccinaseră, ceea ce înseamnă o proporție de peste 60 la sută.

„Am transmis deja o solicitare, astfel încât, odată cu revenirea în școli (a cadrelor didactice – n.r.), în data de 1 septembrie, să facem actualizarea acestei raportări la nivelul fiecărei școli, la nivelul fiecărui județ și apoi la nivel național, la nivelul fiecărei universități, în așa fel încât să putem oferi un răspuns concret cel mai târziu în data de 8 septembrie cu privire la numărul angajaților din învățământ vaccinați”, a declarat ministrul educației la Digi24.

Sorin Cîmpeanu a precizat că miercuri, 1 septembrie, autoritățile vor detalia în ce condiții va începe noul an școlar la 13 septembrie.

Editor : Luana Pavaluca


Citeste continuarea articolului pe digi24.ro