Căutarea unor eventuali supraviețuitori în Beirut s-a încheiat. Oficial: Nu mai sunt semne de viață sub dărâmături

O echipă de salvare din Chile care a reluat căutările pentru eventuali supravieţuitori ai puternicei explozii înregistrate acum o lună în portul din Beirut a anunţat duminica aceasta că nu sunt semne de viaţă sub dărâmături, informează dpa.

„Din punct de vedere tehnic, putem spune că nu există semne de viaţă în clădire”, a declarat reporterilor Francisco Lermanda, lider al echipei de salvare chiliene numite ‘Topos’ (‘Cârtiţele’). „Am cercetat 95% din clădire şi singura porţiune pe care o mai avem de analizat este trotuarul, dar şi acesta este plin de moloz. Ar putea fi un cadavru, dar încă nu l-am găsit”, a spus Lermanda.

Salvatorul chilian a explicat că doi colegi au coborât într-un tunel, ceea ce le-a permis să excludă posibilitatea că cineva s-ar mai afla înăuntru.

Joi, echipa de salvare chiliană sosită în Liban după deflagraţia de la Beirut din 4 august, soldată cu peste 190 de morţi şi aproximativ 6.000 de răniţi, a identificat un semn de viaţă sub ruinele unei clădiri avariate, din cartierul Gemmayze, unul dintre cele mai afectate de puternica explozie.

Salvatorii chilieni, ajutaţi de voluntari din apărarea civilă libaneză, au înlăturat manual dărâmăturile…
Citeste continuarea articolului pe digi24.ro