Cîțu: Dacă cineva tratează superficial observațiile CE privind PNRR, pleacă acasă. Nimeni nu pleacă în concediu până nu terminăm

Premierul Florin Cîțu a declarat, vineri, la Zalău, că PNRR nu a fost respins sau retrimis de către Comisia Europeană, spunând că a văzut “știri false” privind acest subiect. Prim-ministrul a dat asigurări că banii alocați în Plan nu se pierd și, totodată, că funcționarii publici care “tratează cu superficialitate” observațiile Comisiei, “pleacă acasă”.

„Aș vrea să clarificăm câteva lucruri despre PNRR, pentru că încă de ieri am văzut mai multe știri false. Nu a fost respins PNRR și nu a fost retrimis. Este o știre falsă. Ăsta este adevărul, înainte să vină Comisia cu precizări și a confirmat ceea ce am spus.

Nu pierdem acești bani. 29,2 miliarde de euro îi vom lua pe toți. Avem proiecte depuse pentru acești bani, proiecte importante de investiții pentru România, care vor fi terminate până în 2026, infrastructură, spitale, «România Educată», acel fond de dezvoltare pentru UAT-uri, etc.

Suntem în procedură firească în care sunt toate țările din UE. În același timp, Comisia Europeană face observații, noi răspundem.

Am un mesaj foarte clar pentru toți cei care lucrează la PNRR. Aici mă refer la funcționarii din administrația publică. Nu puteți să mergeți în concediu până nu avem acest PNRR aprobat. Toți românii își pun speranțe și au nevoie de acești bani. Este responsabilitatea noastră și a celor care lucrează la acest proiect să avem cel mai bun PNRR. De aceea trebuie să luați toate observațiile Comisiei Europen și să le tratați cu mare mare atenție.

Dacă cumva, din cauza unei tratări superficiale a acestor observații din partea unui funcționar la orice nivel din administrația publică și vom avea probleme cu PNRR, vă garantez că acea persoană pleacă acasă. Nu ne jucăm cu așa ceva. Nimeni nu pleacă acasă, în concediu, până nu avem acest PNRR”, a declarat Florin Cîțu în cadrul unei conferințe de presă la Zalău.

Comisia Europeană transmite că a început evaluarea aprofundată a planurilor de redresare şi rezilienţă pe care le-a primit și spune că pe parcursul evaluării va colaborare cu statele membre pentru a clarifica orice întrebări. Într-un răspuns pentru Digi24, Comisia transmite că a început evaluarea aprofundată a planului și nu comentează documente apărute „pe surse”. „Acest proces este o parte complet normală a procedurii de evaluare”, se arată în răspunsul Comisiei.

Reacția Comisiei Europene vine după ce Guvernul a primit o serie de observații la Planul Național de Redresare și Reziliență. Potrivit documentelor consultate de Digi24.ro sunt mai multe capitole unde oficialii europeni solicită informații suplimentare, sau despre care spun că nu au fost trimise date suficiente și documente justificative. De asemenea, Comisia semnalează discrepanțe între sumele transmise de Guvern în documentele Word și cele din documentele Excel și cer lămuriri suplimentare.

Editor : Alexandru Costea


Citeste continuarea articolului pe digi24.ro