Incident aviatic pe Aeroportul Băneasa. Un avion Boeing a fost aproape de dezastru după o defecţiune gravă la trenul de aterizare

Un avion Boeing 767 care aparține companiei Omni Air a rămas pe pista Aeroportului Băneasa, după ce trenul principal de aterizare din partea stângă a suferit avarii la aterizare, relatează boardingpass.ro.

La bordul avionului care venea din Kabul, Afganistan, se aflau 84 de oameni, printre care și militari americani, care au fost debarcați în siguranță pe tobogane. 

Avionul, înmatriculat N423AX, a aterizat la ora 14:55 pe Aeroportul Băneasa după un zbor de 5 ore și jumătate de la Kabul, Afghanistan.

După realimentare, aeronava urma să decoleze spre Washington DC, în Statele Unite.

„Un avion care făcea o cursă cu regim special, la aterizare a avut probleme cu trenul principal, aşa că a blocat pista. Au fost 84 de pasageri evacuaţi în siguranţă. Echipajele de pompieri şi ambulanţa au fost prezente, nu a fost nevoie de intervenţie. Acum investighează cei de la AIAS (Autoritatea de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile)”, a declarat Valentin Iordache, purtător de cuvânt la Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, potrivit Mediafax.

Jurnalistul Vitalie Cojocari a publicat pe pagina sa momentul în care avionul Boeing 767 aterizează…
Citeste continuarea articolului pe digi24.ro