Povestea polițistului rus care a devenit opozant al lui Putin: „Nu poți trăi mereu cu teamă”

În Rusia e nevoie de curaj ca să te opui politicii președintelui Vladimir Putin. Forțele sale de securitate nu se feresc să-i intimideze și chiar să-i atace pe critici. Cu atât mai mult, povestea lui Serghei este ieșită din comun, pentru că demonstrează că poate exista o „contaminare” și în sens invers: fost ofițer de poliție responsabil cu protejarea intereselor statului, Serghei a schimbat acum tabăra. Iar ceea ce l-a convins a fost tocmai soarta unor lideri ai opoziției. Urmăriți un reportaj marca „Focus Europa”, un proiect Digi24 şi Deutsche Welle. Emisiunea e difuzată vinerea la ora 23:30 și în reluare sâmbăta de la ora 19:30.

Într-o seară târzie de februarie, filmam la Moscova monumentul dedicat lui Boris Nemțov, fostă figură importantă a opoziției. A doua zi se împlineau șase ani de la asasinarea sa. Observăm un tânăr care ar putea fi turist. Spune că vine din Ivanovo și tocmai a luat o decizie care îi va schimba viața.

„Am fost polițist, am demisionat când Aleksei Navalnîi a fost condamnat”, spune Serghei, fost polițist.

E nevoie de ceva curaj să demisionezi din motive politice și apoi să vorbești deschis despre asta. Oare nu se teme?

„Nu poți trăi mereu cu teamă. Boris Nemțov nu s-a temut; Navalnîi nu se teme. Lumea trebuie să-și dea seama că depinde de noi toți. Fiecare dintre noi are o responsabilitate față de această țară”, explică Serghei.

S-a făcut polițist ca să lupte împotriva nedreptății

Câteva săptămâni mai târziu, l-am vizitat pe Serghei în Ivanovo, un oraș industrial cunoscut ca „Manchester de Rusia”, aflat la 250 de kilometri nord-est de Moscova. Serghei a studiat Dreptul aici și apoi a intrat în Poliție. Este un tânăr care reflectează mult. Unii se fac medici sau pompieri pentru că vor să ajute oamenii, spune el. El a vrut dintotdeauna să lupte împotriva nedreptății.

Serghei are 28 de ani. A stat cinci ani în Poliție și, cu licența lui în Drept, ar fi putut avea o carieră frumoasă. Acum trăiește din economii și din blogging pe Youtube și Instagram. Și-a anunțat demisia online, în aceeași zi în care Navalnîi a fost condamnat.

Serghei spune că avea îndoieli de ceva vreme. Condamnarea lui Navalnîi a fost ultima picătură – asta și intervenția agresivă a poliției împotriva manifestanților.

Lui Serghei îi sunt cunoscute astfel de filmări. „Aici, un polițist din Sankt Petersburg dă cu piciorul într-o femeie căzută la pământ. Și nu a fost acuzat – nici măcar nu l-au dat afară. Nu vreau să mai fac parte din acest sistem. Mi-ar fi rușine de aceste acte de violență, chiar dacă nu am fost acolo”, explică tânărul.

Arestat ca opozant

În martie, Serghei a participat la un seminar dedicat celor care aspiră să intre în politică, organizat la Moscova de un grup pentru drepturi civile. La fel ca Serghei, oameni din toată Rusia vor să intre în politică. Pe podium erau figuri proeminente ale opoziției. După nici măcar jumătate de oră, polițiștii au luat cu asalt seminarul, reținând pe oricine au reușit să pună mâna.

Un bărbat a fost ridicat chiar în timp ce ne acorda un interviu. Desigur, intrarea în opoziție este riscantă, spune Ilia Yașin, dar vorbim aici de viitorul Rusiei.

Și Serghei a fost arestat – pentru prima dată în viață. A fost eliberat în aceeași zi și ulterior a fost condamnat la plata unei amenzi.

Ce planuri are acum fostul polițist

Ne-am întors în Ivanovo în aprilie. Serghei făcea videoclipuri pentru blogul său. Manifestanții îl suțineau pe Navalnîi, dar erau în minoritate – ca peste tot în Rusia.

„Stau acolo pentru Navalnîi? Am auzit de el, desigur. Este un om rău. Toată lumea spune asta”, spune o femeie intervievată pe stradă. 

Și în Ivanovo e nevoie de curaj pentru a-l apăra pe Alexei Navalnîi. Zeci de oameni au fost arestați. Chiar dacă Serghei doar filma, tot a fost dus și el la secția de poliție împreună cu ceilalți. În curând se va întoarce la tribunal. Ne-a spus ulterior că a rămas cu un gust amar după ce și-a văzut foștii colegi de muncă.

„Am văzut mulți cunoscuți în piață. Nu ne-am spus nimic. Au stat cu privirea în pământ. Dar i-am recunoscut”, povestește Serghei. 

Cei mai mulți dintre foștii săi colegi oricum nu l-ar înțelege, adaugă tânărul. La fel ca majoritatea oamenilor din Rusia, nu sunt interesați de politică. În întreaga țară, se cunosc doar trei cazuri de ofițeri care au demisionat din cauza violenței împotriva protestatarilor.

Serghei vrea să candideze acum pentru un loc în Parlament. Se confruntă, însă, cu acuzații penale pentru că ar fi insultat un funcționar. Dacă va fi condamnat, nu va mai putea candida.

Editor : Luana Pavaluca


Citeste continuarea articolului pe digi24.ro