Privilegiul de a avea un vaccin pe care să-l refuzi

M-a impresionat apelul președintelui ucrainean Zelenski, care cere ajutor de la Uniunea Europeană pentru a avea acces la vaccin, după ce nu a reușit să cumpere nicio doză.

Am auzit-o și pe Maia Sandu cerând o mână de ajutor, am auzit-o și pe Svetlana Tihanovskaia, în decembrie, în Parlamentul European, spunându-ne cât și-ar dori și ei, belarușii, să aibă vaccinul.

Nu știu dacă este evident pentru oricine: acum vaccinul este livrat țărilor care au făcut pre-comenzi, permițând dezvoltarea vaccinurilor. SUA, Uniunea Europeană, Marea Britanie, Israelul, Canada. Țările bogate și puternice, în care avem norocul și privilegiul să ne numărăm. Celelalte țări pot spera să aibă acces la vaccin în cel mai bun caz la sfârșitul anului 2021.

Unde suntem, pe scurt.

Fără UE, nu aveam vaccin. O spun din capul locului. Fără achizițiile în avans, fără precomenzile de miliarde de doze, companiile n-ar fi avut de unde să investească atâția bani pentru a avea rezultate rapide. Tehnologia ARN mesager se studiază de treizeci de ani, iar BioNTech face cercetări pe ea de 15. Odată cu finanțarea consistentă la care a avut acces acum, din cauza pandemiei, a avut și cel mai răsunător succes în domeniu.

În acest moment, peste 50% dintre dozele ce se vor produce sunt precomandate pentru mai puțin de 15% din populația globului. Românii, ca cetățeni europeni, fac parte dintre norocoșii care au o speranță realistă de a se vaccina în următoarele luni. Suntem în top pentru că suntem într-o echipă puternică. Nu ar trebui să ne irosim acest noroc, uitând cum e să fii pe margine.

Este un privilegiu pentru noi să avem acces imediat la vaccin, dar și o imensă responsabilitate pentru cei de lângă noi. Moldova, Ucraina, Belarus au nevoie de ajutor și este cea mai bună ocazie pentru UE să-și arate solidaritatea reală cu popoarele din Parteneriatul Estic și cu țările din vecinătatea sudică.

Comisia Europeană lasă libertatea statelor membre să decidă dacă vor să ajute țările partenere din dozele de vaccin ce le revin. Astfel, Guvernul României are posibilitatea de a ajuta Moldova, greu lovită de pandemie.

Un astfel de ajutor, vital în sensul cel mai propriu, nu va fi uitat și va fi o bază foarte solidă pentru o încredere sporită în Europa. Dacă nu o facem, China și Rusia sunt oricând disponibile să-și arate fața de frate mai mare, chiar dacă vaccinurile lor au o eficacitate de 50-60%.

UE și-a făcut datoria față de cetățenii europeni. Acum este rândul guvernelor naționale și a fiecăruia dintre noi. Strategiile de vaccinare au fost stabilite, urmează punerea lor în practică. O discuție este despre numărul de doze care vin în fiecare țară și ritmul în care vin. Ei bine, vaccinul se va livra pe măsură ce se produce, iar viteza de implementare a strategiei de vaccinare trebuie să țină cont de asta. Guvernele naționale trimit bonuri de comandă către Comisia Europeană și primesc dozele solicitate, pe tranșe.

Dar nicio strategie de vaccinare nu poate funcționa dacă cetățenii refuză vaccinul. Nu vreau să țin predici nimănui, dar informațiile despre compoziția și eficacitatea vaccinurilor sunt la îndemână. E o responsabilitate comună, a autorităților și a noastră, a cetățenilor, să facem un efort să ajungem la aceste informații. Pentru România, informațiile despre vaccin se găsesc la https://vaccinare-covid.gov.ro/. La nivel european, pagina Agenției Europene pentru Medicamente oferă infirmații la zi.

Munca pentru dezvoltarea vaccinurilor pe bază de ARN dă speranțe pentru tratarea cancerului, căci în această direcție mergeau cercetările pe ARN mesager de dinainte de pandemie.

Într-un interviu acordat săptămânalului german Der Spiegel, CEO-ul companiei BioNTech, Ugur Sahin, spune: „Suntem pe drumul către depistarea precoce și tratarea cancerului. Aceasta ar putea fi o adevărată revoluție. Ce lipsește încă sunt procedurile curative pentru pacienții în stadiu incipient. Treizeci până la 40 la sută dezvoltă metastaze din nou la un moment dat după operație. Acesta este un domeniu în care vom fi deosebit de activi cu BioNTech. Și există o șansă realistă că vom reuși să schimbăm fundamental modul în care este tratat cancerul”.

O lecție de învățat despre ce înseamnă să investești semnificativ în cercetare.

Cu toții trăim, inevitabil, în bula noastră. Ne uităm la ce face sau nu face guvernul nostru, ne revoltăm când nu face bine sau destul de bine, sau la face sau nu face primarul.

Dar haideți să ne uităm puțin în jur, să ridicăm privirea. Statele vecine, care nu sunt în UE, se uită cu jind la vaccin. Putem să ne valorificăm șansa de a fi cetățeni ai Uniunii Europene?


Citeste continuarea articolului pe digi24.ro