Vedetă de la Hollywood, în echipa lui Joe Biden. Sharon Stone face parte din echipa de tranziție a președintelui ales al SUA

Actriţa americană Sharon Stone a anunțat, în timpul unei apariții TV, că face parte din echipa de tranziție a președintelui ales Joe Biden, scrie MSN.

„Sunt în echipa de tranziţie a lui Biden şi dacă preşedintele sau vicepreşedintele Harris îmi va cere să lucrez pe partea de boli infecțioase aş accepta şi aş folosi experienţa acumulată de-a lungul vieţii pentru acest lucru”, a spus actrița, care este de mai mulţi ani ambasadoare a luptei contra SIDA.

Sharon Stone a fost întrebată și dacă se gândește în viitor la o candidatura pentru funcția de președinte.

„Dacă voi putea să fiu într-o funcție publică în care pot să fac mai mult, aș face asta.”, a spus actrița americană.

Stone va primi joi, la Research in Action Awards 2020 un premiu pentru lupta împotriva SIDA. Şi epidemiologul Anthony Fauci, cu care ea colaborează, va fi recompensat la aceeaşi ceremonie pentru activitatea sa.

„Am lucrat cu Dr. Fauci de foarte mult timp și pot să vă spun că este o ființă umană incredibilă. Nivelul său de compasiune, empatie și răbdare depășește înțelegerea mea”, a mai spus aceasta, într-un interviu acordat jurnalistului Billy Bush pe postul american Extra.

Editor : R.K.


Citeste continuarea articolului pe digi24.ro