Warning: ftp_fget() expects parameter 1 to be resource, null given in /var/www/newsromania.info/html/wp-admin/includes/class-wp-filesystem-ftpext.php on line 143

2.340 de dolari per pacient COVID-19, oferta adresată de Gilead Sciences țărilor bogate pentru o serie de tratament Remdesivir

Gilead Sciences a stabilit preţul unei serii de tratament antiviral remdesivir la 2.340 de dolari pe pacient, pentru ţările bogate, şi a convenit să trimită aproape toată producţia medicamentului în Statele Unite, în următoarele trei luni, transmite Reuters, citată de News.ro.

Preţul ţintă este uşor sub intervalul de 2.520-2.800 de dolari sugerat săptămâna trecută de Institute for Clinical and Economic Review (ICER), grup specializat în cercetări legate de preţurile medicamentelor, după ce cercetători britanici au anunţat că au descoperit că steroidul dexametazonă, disponibil pe scară largă, reduce semnificativ mortalitatea în rândul pacienţilor cu forme grave de Covid-19.

Se anticipează că cererea de remdesivir va fi ridicată, acesta fiind singurul medicament dovedit până acum că schimbă cursul bolii Covid-19.

După ce medicamentul administrat intravenos a ajutat la reducerea perioadei de spitalizare într-un studiu clinic, acesta a fost autorizat în regim de urgenţă de către Statele Unite şi a fost autorizat definitiv în Japonia.

Se crede că remdesivir este cel mai eficace în tratarea timpurie a pacienţilor, comparativ cu dexametazona care a redus decesele la pacienţii care necesitau oxigen sau ventilaţie mecanică.

Totuşi, remdesivir, în formula actuală, este folosit doar la pacienţii spitalizaţi, ca schemă de tratament de cinci zile.

Compania dezvoltă o versiune inhalantă, care va putea fi utilizată în afara unui spital.

Pentru pacienţii cu asigurare comercială, Gilead va percepe un preţ de 3.120 de dolari pe seria de tratament, sau de 520 de dolari pe fiolă. Preţul implică o majorare de 33% comparativ cu preţul de 390 de dolari pe fiolă anunţat de Gilead în cazul guvernelor statelor în curs de dezvoltare şi al pacienţilor americani înscrişi în programe guvernamentale de asistenţă medicală.

Într-o scrisoare deschisă, directorul general al Gilead, Daniel O’Day a spus că preţul este cu mult sub valoarea dată de externarea mai rapidă, care poate economisi circa 12.000 de dolari pe pacient, în Statele Unite.

Susţinătorii pacienţilor argumentează că preţul medicamentului ar trebui să fie mai scăzut, întrucât remdesivir a fost dezvoltat cu sprijinul financiar al guvernului american.

sursa foto: Shutterstock


Citeste continuarea articolului pe g4media.ro