AFP: Scriitoarea Asli Erdogan a fost achitată de un tribunal din Istanbul

Un tribunal din Istanbul a achitat-o, vineri, pe scriitoarea turcă Asli Erdogan, în urma unui proces controversat în care era acuzată pentru „activități teroriste”, care a stârnit îngrijorarea comunității internaționale, relatează AFP, preluată de Le Figaro.

Instanța a achitat-o pe scriitoare de acuzațiile de „încercare de a submina integritatea statului” și „apartenență la un grup terorist” și a dispus renunțarea la acuzații pentru „propagandă teroristă”, transmite corespondentul AFP.

În urmă cu o săptămână, Organizația PEN România, condusă de scriitorul Radu Vancu, a cerut Turciei să înceteze hărțuirea judiciară a scriitoarei Asli Erdogan, precum și a tuturor scriitorilor și jurnaliștilor care își exprimă pașnic punctele de vedere.

Asli Erdogan a lucrat la Centrul European de Cercetări Nucleare din Geneva, iar din 1996 s-a dedicat literaturii şi jurnalismului. A fost arestată şi închisă în august 2016, împreună cu colegii din redacţia ziarului de opoziţie la care scria (Özgür Gündem)….
Citeste continuarea articolului pe g4media.ro