Americanul, încrederea și semnătura electronică (Op-ed)

Acum vreo cincisprezece ani, la puțin timp după ce am înființat propria companie, am fost nevoit să îmi modific semnătura olografă. Erau vremurile ștampilei și ale crâncenului “conform cu originalul”. În acele vremuri toate documentele trebuiau semnate pe fiecare pagină, neapărat cu pix albastru, ștampilate, iar dacă erau în copie, pe fiecare pagina trebuia scris “Conform cu originalul”. Pierdeam ore întregi semnând diverse acte, contracte, balanțe, bilanțuri sau state de plată. Eram la început, eram puțini și toată birocrația asta inutilă era în sarcina mea. Munceam mult oricum și munceam și mai mult pentru a compensa semnăturile. După câteva luni de calvar am fost nevoit să îmi aleg o semnătură mai simplă și mai eficientă și am cumpărat o ștampilă “conform cu originalul”. Sistemul îmi schimbase semnătura.

În aceeași perioadă am avut și primul nostru client american. Era un contract important și pentru noi și pentru client. După ce ne-am înțeles asupra condițiilor contractuale a venit și momentul semnării. Americanul ne-a trimis contractul pe mail, în formă editabilă, iar la final a introdus o poză cu semnătura lui, care nici măcar nu era de culoare albastră, ce să mai vorbim de ștampilă. A urmat un dialog ridicol în care eu ceream ștampilă, iar el mă asigura că e totul în regulă și vom fi plătiți la timp. Măi americanule, nu de voi îmi e teamă mie, eu mă tem că ne calcă garda, voi nu aveți ștampilă și noi luăm amenda. Ce să înțeleagă americanul dacă nu văzuse în…
Citeste continuarea articolului pe g4media.ro