Candidatul PNL la CJ Constanța a tăiat panglica unei școli nefuncționale, cu elevi aduși de-acasă. Directorul spune că primarul i-a cerut să o inaugureze și nu a refuzat pentru că ”îi ajută cu dezinfectant”

Mihai Lupu, candidatul PNL la președinția Consiliului Județean Constanța, a inaugurat, luni, o școală nefuncțională, în prezența elevilor care au participat la eveniment, apoi s-au întors acasă, pentru că lucrările de construcție nu au fost finalizate până la începutul anului școlar, transmite Info Sud-Est. Elevii l-au așteptat pe candidatul PNL cu pâine și sare.

Lupu a fost deputat în perioada 2008-2016, în prezent nu are nicio funcție publică, nici măcar în partid, dar cu toate acestea a tăiat panglica împreună cu primarul, directorul școlii și doi copii care țineau banda tricoloră din ambele capete ale acesteia.

La eveniment a participat și deputatul Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța, dar acesta nu a luat parte la tăierea panglicii, deși reprezenta o autoritate publică, spre deosebire de colegul său Mihai Lupu, a cărui singură calitate este cea de om de afaceri aflat în campanie electorală. Candidatul PNL la Consiliului Județean a intrat apoi în singura clasă finalizată a școlii, împreună cu un grup de persoane, printre care și un preot, și un dascăl care nu purtau mască, scrie Info Sud-Est.

<img data-attachment-id="309112" data-permalink="https://www.g4media.ro/?attachment_id=309112" data-orig-file="https://cdn.g4media.ro/wp-content/uploads/2020/09/Mihai-Lupu-scoala-constanta-1-e1600146832948.jpeg" data-orig-size="715,425" data-comments-opened="1" data-image-meta="{"aperture":"0","credit":"","camera":"","caption":"","created_timestamp":"0","copyright":"","focal_length":"0","iso":"0","shutter_speed":"0","title":"","orientation":"0"}" data-image-title="Mihai Lupu-scoala-constanta (1)" data-image-description data-medium-file="https://cdn.g4media.ro/wp-content/uploads/2020/09/Mihai-Lupu-scoala-constanta-1-e1600146832948-300×178.jpeg" data-large-file="https://cdn.g4media.ro/wp-content/uploads/2020/09/Mihai-Lupu-scoala-constanta-1-e1600146832948.jpeg" loading="lazy" class="aligncenter…
Citeste continuarea articolului pe g4media.ro