Cauza exploziei de la fabrica de armament din Cugir, explicată de un oficial din Ministerul Economiei. Procurorii cercetează împrejurările în care s-a produs accidentul

Explozia de vineri, de la uzina de armament din Cugir, județul Alba, face obiectul unei anchete interne, procurorii deschizând, de asemenea, un dosar pentru a investiga împrejurările în care s-a produs accidentul. Informația a fost transmisă de secretarul de stat în Ministerul Economiei, Cristian Simu, conform alba24.ro.

În urma exploziei, urmate de un incendiu, două persoane au fost rănite: o femeie de 53 ani, cu arsuri pe aproximativ 40% din corp, pentru care a fost solicitat elicopter SMURD, și o femeie de 58 ani, cu arsuri mai ușoare.

Explozia a avut loc pe linia de fabricație a trasoarelor, a declarat secretarul de stat în Ministerul Economiei, Cristian Simu, prezent la locul incidentului.

Potrivit lui Simu, în timpul încărcării cu substanță pirotehnică a trasorului, acesta a luat foc, a sărit lângă alte trasoare aflate în incintă și a cauzat o ardere violentă:

„În cursul tehnologiei de încărcare a glonțului, la un moment dat trebuie pusă o încărcătură pirotehnică pentru glonțul trasor și practic dumnealor (n.red. cele două victime) încărcau această compoziție”, a explicat Simu, conform alba24.ro.

Oficialul a mai adăugat că astfel de incidente se pot întâmpla frecvent și sunt cauzate de mai mulți factori (temperatură, umiditate, calitatea materialului din compoziția trasoare), iar în cele mai multe cazuri, ele se produc fără urmări grave pentru persoanele aflate în apropiere.

 

Sursa Foto: Ovidiu Hațegan/Alba24.ro


Citeste continuarea articolului pe g4media.ro