Cei mai mulți profesori, directori de școli și părinți cred că școala lor poate face ce trebuie în pandemie, dar persistă “angoasa generală” / Nu e nevoie doar de măsuri sanitare, ci și de măsuri educaționale pentru ieșirea din criză – studiu

Un sfert dintre participanții la un studiu referitor la politicile educaționale în context pandemic, realizat când școala era pe punctul să înceapă, apreciau că școlile lor nu erau pregătite pentru predarea în format fizic și tot atâția apreciau că școlile nu pot implementa măsurile de prevenție decise de autorități. Majoritatea credea, dimpotrivă, că școlile lor sunt pregătite și că măsurile pot fi implementate, majoritară fiind și opinia că unitățile școlare pot organiza învățământ online. Studiul argumentează că nu e nevoie doar de măsuri de protecție sanitară și epidemiologică, ci și de măsuri educaționale pentru ieșirea din criză.

Studiul de politici publice“Sectorul educațional românesc și Covid-19. Scenarii și riscuri pentru 2020-2021” a fost realizat de Centrul Step by Step pentru Educație și Dezvoltare Profesională, Facultatea de Științe Politice din cadrul SNSPA și Asociația Națională Liceelor și Colegiilor Pedagogice din România. El s-a derulat în iulie-septembrie 2020 și a inclus un chestionar distribuit la începutul lunii septembrie și completat aproape 1.600 de respondenți – directori de grădinițe, școli și licee, cadre didactice și părinți din toată țara.

O constatare-cheie este aceea că, deși majoritatea actorilor implicați în procesul educațional apreciază că sunt pregătiți, angoasa generală produce temeri multiple legate de școală, cu efecte asupra procesului educativ.

Citește articolul complet pe EduPedu.ro


Citeste continuarea articolului pe g4media.ro