Construcțiile au crescut cu 18% în primele șapte luni față de anul trecut, în ciuda pandemiei

Volumul total al lucrărilor de construcţii a crescut, atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată, în primele şapte luni ale anului, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2019, majorarea fiind determinată de activităţile de reparaţii capitale, respectiv de lucrările de întreţinere şi reparaţii curente, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), citate de Agerpres.

Astfel, pandemia de coronavirus nu a stopat lucrările din domeniu, dat fiind că măsurile de izolare decise de guvern nu s-au aplicat șantierelor. În plus, vremea din acest an, cu puține precipitații și temperaturi crescute în lunile de iarnă, au permis șantierelor să funcționeze la capacitate maximă.

Conform statisticii oficiale, în perioada ianuarie – iulie 2020, ca serie brută, volumul lucrărilor de construcţii s-a majorat cu 18,1%, iar pe elemente de structură au avut loc creşteri la lucrările de reparaţii capitale (+48,2%), lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+48%) şi la construcţiile noi (+6,2%). Totodată, pe obiecte de construcţii, ca serie brută, au avut loc creşteri astfel: la lucrările de construcţii inginereşti (+25,5%), clădirile rezidenţiale (+17,2%) şi la clădirile nerezidenţiale (+8,4%).

În acelaşi timp, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul total al lucrărilor de construcţii a urcat în perioada de referinţă cu 20%, faţă de intervalul similar din 2019. Creşterea este reflectată în volumul lucrărilor de întreţinere şi reparaţii curente (+54,6%), al lucrărilor de reparaţii capitale (+44,6%) şi al lucrărilor de construcţii noi (+8%). De asemenea, pe obiecte de construcţii, seria ajustată în funcţie de numărul de zile…
Citeste continuarea articolului pe g4media.ro