Costel Alexe, după condamnarea managerului Spitalului de Boli Infecțioase Iași: Va trebui, în continuare, să găsim cea mai bună soluţie pentru Spital

Carmen Dorobăț, managerul Spitalului de boli infecțioase din Iași, a fost condamnată sâmbătpt de Curtea de Apel Iași la trei ani de închisoare cu suspendare, potrivit portalului instanței. Decizia este definitivă. Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a transmis că nu va comenta decizia instanței și că rolul său este acela de a proteja integritatea instituţiei pe care o conduce şi a celor din subordinea sa. Alexa a subliniat că în continuare va face tot posibiliul să găsească cele mai bune soluții pentru managementul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași.

„În ceea ce priveşte condamnarea doamnei doctor Carmen Dorobăţ, rolul meu nu este să mă pronunţ asupra unei decizii a justiţiei. Respect decizia magistraţilor. Este însă rolul meu să protejez integritatea instituţiei pe care o conduc, din respect pentru angajaţii, partenerii şi colaboratorii acesteia şi, desigur, din respect pentru cetăţeni. E firesc să mă asigur că în Consiliul Judeţean şi în instituţiile subordonate avem repere de corectitudine şi că lucrăm cu bună credinţă pentru comunitate. Va trebui, în continuare, să găsim cea mai bună soluţie pentru Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi şi spitalul mobil Leţcani”, a spus, Costel Alexe, prin intermediul paginii de Facebook.

Carmen Dorobăţ şi soţul ei au fost condamnaţi la închisoare cu suspendare în dosarul în care sunt acuzaţi că au primit mită de la 124 de studenţi de la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) Iaşi, pentru a-i promova la examene.

În plus, cei doi nu vor mai avea dreptul să predea la Universitatea de Medicină din Iași. Soţul său este şef al Catedrei de anestezie generală de la UMF Iaşi.

Carmen Dorobăț a fost o prezență constantă în media după declanșarea pandemiei de coronavirus grație faptului că se află la conducerea celui mai mare spital de boli infecțioase din Moldova.

Sursa Foto: Ziarul de Iași/ Carmen Dorobăț


Citeste continuarea articolului pe g4media.ro