Dan Barna: PNRR va fi un succes, consultările sunt firești

Vicepremierul Dan Barna, care coordonează ministerele care implementează Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a declarat vineri că programul nu a fost respins și nici nu a fost retras, ci se află într-o „consultare firească” cu Comisia Europeană, declarându-se convins că PNRR va fi aprobat și va fi „un succes”.

Dan Barna a mai spus că ministrul Cristian Ghinea este „foarte vertical” și că gestul său de a-și pune „demisia pe masă” și să renunțe la mandat dacă PNRR nu va fi aprobat „e corect, e logic, e demn”

Vicepremierul susține, de asemenea, provocarea pe care ministrul Ghinea i-a adresat-o preșdintelui PSD, Marcel Ciolacu, să își depună demsiia dacă PNRR va fi aprobat, afirmând că liderul PSD „aruncă în derizoriu cel mai important program” al României.

Dan Barna a spus că are o „veste” pentru Marcel Ciolacu și pentru membrii PSD care îl susțin.

„Acest program va fi un succes, România va atrage aceste peste 29 de miliarde de euro și România se va dezvolta așa cum a încercat PSD să nu se întâmple în toate guvernele pe care le-a avut până în acest moment”, a spus Dan Barna.

Despre PSD, Dan Barna a spus că este un partid care crede că „o Românie subdezvoltată poate să-i asigure acea clientelă politică cu care ne-a obișnuit și cu care a ținut România în subdezvoltare din de 30 de ani” și că „a fost şi rămâne un partid al sărăciei”.

„Consultările care se desfășoară în aceste zile sunt firești, vom răspunde la ele, vor veni probabil altele, astfel încât, în momentul în care Comisia Europeană va da avizul final al acestui program, să avem, într-adevăr, un program și niște proiecte care să facă semnificativă și vizibilă pentru fiecare cetățean al Romîniei”, a mai spus Dan Barna, aflat la Sibiu.

Cristian Ghinea, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, l-a provocat vineri pe liderul PSD Marcel Ciolacu la un pariu, spunând că își va da demisia dacă Planul Național de Redresare și Reziliență nu va fi aprobat de către Comisia Europeană. În schimb, dacă acesta este aprobat, Marcel Ciolacu trebuie să demisioneze din funcția de președinte al PSD. Ghinea impune și un termen limită: data de 30 septembrie 2021.

Comisia Europeană a anunțat vineri că nu a respins PNRR trimis de România, așa cum au clamat liderii PSD după apariția în presă a unor documente în care Comisia a cerut clarificări României, potrivit unui răspuns transmis de un purtător de cuvânt al Comisiei pentru G4Media.ro.

”Comisia a primit planul de Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă și a început evaluarea planului. Acest proces este în curs, așa că informația potrivit căreia Comisia Europeană a respins planul României nu e corectă”, arată executivul european în răspunsul pentru G4Media.ro.

Sursa foto: Captură video


Citeste continuarea articolului pe g4media.ro