Eric Clapton anunță că nu va concerta în niciun loc care impune participanților să demonstreze că au fost vaccinați împotriva Covid-19

Cântărețul de muzică rock britanic, Eric Clapton, a replicat prim-ministrului Boris Johnson, care a spus luni, 19 iulie, că permisele de vaccinare vor fi necesare pentru a intra în cluburi de noapte și locuri unde au loc concerte, spunând că refuză să cânte în astfel de condiții.

Declarația lui Clapton a fost împărtășită prin contul Telegram al producătorului de film și arhitectului Robin Monotti, care este și el sceptic cu privire la vaccinul Covid-19 și și-a exprimat îndoieli cu privire la răspunsul guvernului Regatului Unit la pandemie.

Aș vrea să spun că nu voi concerta pe nicio scenă în care există discriminare la adresa publicului. Cu excepția cazului în care există dispoziții pentru participarea tuturor persoanelor, îmi rezerv dreptul de a anula spectacolul. ” a anunțat Clapton

Mesajul a fost însoțit de un link către melodia anti-carantină a lui Clapton cu Van Morrison, “Stand and Deliver”.

Într-o declarație adresată Rolling Stone în mai, un purtător de cuvânt al MHRA, organismul guvernamental britanic care monitorizează vaccinarea, a reiterat că “peste 56 de milioane de doze de vaccinuri împotriva COVID-19 au fost administrate acum în Marea Britanie, salvând mii de vieți prin intermediul cel mai mare program de vaccinare care a avut loc vreodată în această țară.

Următoarele spectacole programate ale lui Clapton în Regatul Unit nu vor mai avea loc până în mai 2022, când are două spectacole la Royal Albert Hall din Londra. El are programate câteva concerte nord-americane pentru luna septembrie 2021.

Rolling Stone, Independent


Citeste continuarea articolului pe g4media.ro