Introducerea caprei negre pe lista animalelor ce nu pot fi vânate a fost respinsă de plenul Senatului

Senatorii au respins în şedinţa de miercuri, cu 33 de voturi „pentru”, 36 „împotrivă” şi două abţineri, proiectul iniţiat de parlamentari USR care vizează introducerea caprei negre pe lista animalelor ce nu pot fi vânate, relatează Agerpres.

„Capra neagră ar trebui să-şi redobândească statutul de specie protejată în România, tocmai pentru că avem exemple de unde lipsa acestui statut a dus la dispariţia ei, iar populaţia se află în declin. (…) Spre deosebire de restul Europei, populaţia de capre negre din România este ţinută sub control în mod natural de către prădătorii naturali, ceea ce a dus la menţinerea efectivelor în jurul cifrei de 6.000 de exemplare. Dată fiind această situaţie, specia ar trebui să fie una protejată în România, ca parte a zestrei naţionale a ţării, cu cea mai bogată biodiversitate din UE. Ea este protejată la ora actuală numai în zonele unde vânătoarea este interzisă, cum ar…
Citeste continuarea articolului pe g4media.ro

Tags: