Posturi noi în organigrama Primăriei Timişoara: manager de cartier şi grădinar-şef / 10 posturi de conducere vor fi desființate

Primarul Dominic Fritz a prezentat, vineri, noua organigramă a instituţiei, în care apar ca premiere pentru oraş posturile de manager de cartier şi cel de grădinar-şef al Timişoarei, în acelaşi timp fiind desfiinţate 10 posturi de conducere şi scoase la concurs 64 de posturi „pentru profesionişti, la început de drum”, relatează Agerpres.

Edilul spune că noua organigramă reprezintă primul pilon în construcţia unei administraţii transparente, deschise, eficiente şi moderne, un document care aduce schimbări de fond în activitatea instituţiei.

Noua organigramă a fost construită pe cinci direcţii, respectiv deschiderea către timişoreni şi nevoile acestora, adecvarea la direcţiile strategice asumate, clarificarea şi simplificarea ierarhiilor, eficientizarea aparatului în sensul fluidizării proceselor şi deciziilor colaborative şi profesionalizarea aparatului prin deschiderea către competenţe din societatea civilă şi învăţare continuă.

„Dacă vă uitaţi pe modificările structurii organizatorice din ultimii ani, puteţi observa cu uşurinţă că, declarativ, toate au vizat eficientizarea activităţii, dar modificările nu au fost de fond, ci doar de formă şi au vizat rezolvarea unor necesităţi punctuale ce ţineau mai degrabă de ‘rezolvarea’ unor posturi pentru anumiţi oameni – de exemplu separarea celor două direcţii Clădiri Terenuri – şi care au condus în timp la erodarea funcţionalităţii”, a declarat, vineri, Dominic Fritz.

Primarul spune că nu a dorit o vânătoare de vrăjitoare şi că administraţia are nevoie de fiecare om, dacă este dedicat misiunii de servire a interesului cetăţenilor.

El susţine că problemele principale pe care le-a găsit în cadrul instituţiei sunt de ordin managerial şi funcţional.

„Ofer personalului din cadrul primăriei o şansă unică în ultimii 30 de ani, de a demonstra că ştiu, că pot, că vor să servească timişorenii şi oraşul. Sper să valorifice această şansă (…). Să lucrezi în Primăria Timişoara trebuie să redevină un statut de prestigiu în comunitate”, a completat primarul Fritz.

În scopul eficientizării activităţii, în Primăria Timişoara se va reduce numărul structurilor de la 27 la 17. Totodată, au fost identificate 80 de posturi, multe dintre ele vacante, care vor fi desfiinţate în vederea eficientizării. 10 dintre ele sunt posturi de conducere.

Sursa foto: Primăria Timișoara / Facebook


Citeste continuarea articolului pe g4media.ro