Primăria din Madrid plănuieşte o exterminare masivă a papagalilor. Operațiunea este evaluată la peste 3 milioane de euro

Municipalitatea din Madrid a început pregătirile pentru a extermina aproape întreaga populaţie de papagali Kramer şi Monk din oraş, specii invazive despre care consiliul local afirmă că reprezintă o pacoste pentru oameni şi o ameninţare pentru sănătatea publică, informează Reuters, preluată de Agerpres.

Peste 11.000 de exemplare, reprezentând 90% din populaţia totală de papagali din Madrid, vor fi sacrificate în cadrul acestui program, au anunţat oficiali guvernamentali, joi.

Exterminarea papagalilor madrileni, criticată de mai multe asociaţii care militează pentru drepturile animalelor, urmează să înceapă în octombrie şi va dura 23 de luni. Procedura vizează ţinerea sub control a numărului de papagali prin distrugerea cuiburilor, îndepărtarea ouălor şi capturarea atât a puilor, cât şi a adulţilor cu ajutorul unor plase şi a unor cuşti.

„Eutanasierea etică a păsărilor va fi realizată folosind metode care nu contravin normelor de bunăstare a animalelor”, au anunţat reprezentanţii departamentului de mediu din cadrul Primăriei din Madrid.

Numărul…
Citeste continuarea articolului pe g4media.ro