Scriitorul Mario Vargas Llosa a fost ales membru al Academiei Franceze / Instituția a făcut o derogare, acceptându-l la 85 de ani

Scriitorul peruano-spaniol Mario Vargas Llosa a fost ales joi membru al Academiei Franceze în ciuda vârstei sale, de 85 de ani, mai înaintată decât permite statutul forului, informează Agerpres, care citează AFP.

Laureatul premiului Nobel pentru literatură pe anul 2010 a obţinut 18 voturi la finalul primului tur, în timp ce regizorul Frédéric Vignale a obţinut un vot. Au mai existat un vot alb şi două voturi nule, a precizat Academia într-un comunicat.

Candidatura scriitorului peruan a fost acceptată de Academia Franceză deşi, începând cu 2010, candidaţii trebuie să aibă mai puţin de 75 de ani pentru a putea fi aleşi. În schimb, nu există nicio regulă privitoare la naţionalitate.

Mario Vargas Llosa nu a publicat niciodată în franceză, dar vorbeşte fluent limba întrucât a imigrat la Paris în 1959. În prezent, locuieşte la Madrid.

Opera sa, tradusă în franceză în principal la editura Gallimard, este vastă, şi cuprinde de la romanul ”La Ville et les Chiens”, publicat în 1966, la ”Temps sauvages”, apărut în 2021. A fost primul scriitor străin care a fost publicat din timpul vieţii în prestigioasa colecţie ”Pléiade”, în 2016.

Născut la Arequipa (în sudul Peru) pe 28 martie 1936, într-o familie aparţinând clasei de mijloc, Llosa a trecut mai întâi pe la Academia militară din Lima, după care s-a dedicat studiilor literare, mai întâi la Lima, apoi la Madrid, precum şi jurnalismului.

Talentul său de scriitor îl va transforma într-una dintre revelaţiile mondiale ale literaturii latino-americane în anii 1990, alături de columbianul Gabriel García Márquez, argentinianul Julio Cortázar şi mexicanii Carlos Fuentes şi Juan Rulfo.

A fost totodată implicat în viaţa politică, candidând la preşedinţia Peru în 1990. A dat glas unor opinii liberale controversate.

Academia Franceză nu a mai primit în rândurile sale un laureat al premiului Nobel de la François Mauriac, ales în 1933, şi căruia i-a fost decernat Nobelul în 1952. Mauriac a decedat în 1970.

Academia Franceză, a cărei misiune este de a veghea asupra limbii franceze, cuprinde 40 de membri. În prezent, cinci locuri sunt vacante, iar restul de 35 sunt ocupate de 29 de bărbaţi şi şase femei.

Sursa foto: Captură video


Citeste continuarea articolului pe g4media.ro