USR racolează un lider al PNL Alba care va candida la primărie. Gabriel Pleșa a demisionat din funcția de viceprimar și din PNL și va fi candida împotriva foștilor colegi

Un liberal va participa la alegerile locale pentru funcția de primar din partea USR Alba. Se întâmplă la Alba Iulia, în fieful PNL, acolo unde dominația lui Mircea Hava nu a fost până acum niciodată contestată.

Este vorba despre Gabriel Pleșa, care până vineri dimineața era viceprimar al municipiului Alba Iulia. Și-a dat însă demisia atât din PNL, cât și din funcția de viceprimar și consilier local.

Pleșa a declarat pentru G4Media.ro că în cursul zilei de vineri își va anunța candidatura alături de USR, partid în care se va înscrie. După ce fostul primar, Mircea Hava, a devenit europarlamentar, în interiorul organizației județene a apărut o problemă: cine îi va lua locul acestuia. Cei doi viceprimari liberali, Voicu Paul și Gabriel Pleșa, au anunțat fiecare că își doresc să candideze.

Dintre aceștia, Mircea Hava se pare că l-a preferat pe Voicu Paul, pe care l-a susținut pentru preluarea atribuțiilor de primar până…
Citeste continuarea articolului pe g4media.ro