A trecut perioada de acomodare? Teodorovici are o TEMĂ importantă pentru şefa ANAF: Până la sfârşitul lunii mai trebuie să o îndeplinească! „Să se dea peste cap să rezolve situaţia!”/ „În caz contrar…”. Avertismentul dur lansat de Ministrul Finanţelor

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, la Bistriţa, că până la sfârşitul lunii aprilie, toate deciziile de impunere în ceea ce priveşte restituirea taxei auto trebuie să fie emise, iar până la finalul lunii mai, toţi cei care au plătit aceste taxe vor avea banii în cont.

Ministrul spune că ANAF trebuie „să se dea peste cap” să rezolve situaţia, altfel vor fi demiteri.

„Am spus foarte clar că până la final de aprilie toate deciziile de impunere care mai sunt încă de emis de către ANAF trebuie să se emită. Dacă nu se emit aceste decizii, acele persoane pleacă din funcţii, oricine ar fi, pleacă din funcţii. Acesta este primul pas. Al doilea pas este simplificarea modului în care trebuie să plătim omului acea sumă. Din păcate astăzi mai este o aşa, o întreagă birocraţie pe acest subiect şi la fel, am spus clar: ANAF-ul trebuie să se dea peste cap, eu am să sprijin datul peste cap de mai multe ori dacă este cazul, până la final de mai să plătească sumele aferente acestei taxe. Acum suntem în luna aprilie, iar până la final de mai trebuie să se…
Citeste continuarea articolului pe gandul.info