Anchetatorii au descoperit ce avere ascundea „mâncătorul de femei” de la Rădăuți. Vasile Lavric avea case, terenuri și mașini

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au pus sechestru pe averea lui Vasile Lavric, bărbatul din Rădăuți care ar fi ucis nu mai puțin de patru femei, ale căror cadavre nu au fost găsite niciodată.

  • Vasile Lavric a fost trimis în judecată doar numai una dintre presupusele crime.
  • Anchetatorii i-au inventariat bunurile de valoare, în condițiile în care urmașii femeii au cerut despăgubiri de 400.000 de euro.
  • Cheltuielile de judecată imputate lui Lavric se apropie de 13.000 de euro.  

Suspectat că a ucis patru femei, Vasile Lavric a fost trimis în judecată, în cele din urmă, doar pentru ultima dintre cele patru presupuse crime. Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au fost nevoiți să se grăbească, în condițiile în care Lavric urma să ajungă la 180 de zile de arest preventiv, perioada maximă în care, conform legislației românești, o persoană poate fi privată de libertate fără să fie trimisă în judecată.

Prima femeie omorâtă de Lavric ar fi fost a doua lui nevastă, în condițiile în care prima, moartă și ea, ar fi decedat din cauze naturale. Omorul ar fi fost săvârșit în 2015, când femeia a dispărut fără urmă. Ulterior, au dispărut și două dintre surorile acesteia, dintre care una ar fi fost, la rândul ei, iubita presupusului criminal, iar cealaltă ar fi aflat adevărul despre soarta surorilor sale. Despre toate trei, Lavric ar fi spus că „au plecat în Italia”.

Vasile Lavric s-a căsătorit, în 2015, cu Aurica Bodnărescu, o femeie despre care procurorii au stabilit că a fost amanta lui Lavric încă din 2005, iar zece ani mai târziu, când toate femeile din viața lui dispăruseră fără urmă, a luat-o de nevastă.

După ce a susținut cu tărie că cele trei femei dispărute sunt fericite, în Italia, iar bărbatul ei este acuzat pe nedrept, în noaptea de 10 spre 11 iunie 2020 a dispărut și Aurica Bodnărescu. Potrivit rechizitoriului întocmit de anchetatori, pe fondul unor certuri provocate de gelozie, în seara de 10 iunie 2020, bărbatul i-a anunțat pe membrii familiei că trebuie să tracteze o mașină la distanță mare de casă și va pleca la drum alături de Aurica. A doua zi, bărbatul s-a întors, însă, singur. Ulterior, acesta a spus rudelor și cunoscuților că femeia a plecat la surorile sale și a chiar a răspuns, pentru o perioadă, în locul ei la mesajele pe care le primea pe telefonul mobil.

Surorile Auricăi Bodnărescu au cerut daune de 400.000 de euro

Anchetatorii au arătat, în rechizitoriu că, „în noaptea de 10/11 iunie 2020 (n.r. – Vasile Lavric) și-a luat soția de la domiciliul comun situat în mun. Rădăuți, str. (…) jud. Suceava, transportând-o într-un loc necunoscut, după care, pe fondul geloziei, a agresat-o suprimându-i cu intenție viața și apoi i-a ascuns cadavrul, care nu a mai fost găsit”.

Dincolo de administrarea de dovezi pentru a proba faptul că femeile dispărute au fost, în realitate, omorâte de Lavric, procurorii Parchetului General au fost nevoiți să și inventarieze averea „mâncătorului de femei”, după ce surorile Auricăi Bodnărescu s-au constituit părți civile cu 400.000 de euro, câte 200.000 de euro fiecare și au depus o cerere de instituire a sechestrului asigurator. În plus, cheltuielile judiciare stabilite de anchetatori, care intră tot în obligațiile bărbatului, se ridică la suma de 64.000 de lei, adică aproximativ 13.000 de euro.

Astfel, a fost pus sechestru pe două case, ambele din Suceava, dintre care una în suprafaţă de 66,92 mp, iar a doua de 74,24 metri pătrați și trei anexe, în suprafață de 163 de metri pătrați, respectiv 12 metri pătrați și 11 metri pătrați.

Anchetatorii au mai pus sechestru pe două terenuri intravilane, de 60,77 metri pătrați, respectiv 25,25 metri pătrați, dar și pe două autoturisme, dintre care autoutilitara folosită de Lavric pentru tractări.

În același timp, la sediul parchetului a fost trimisă o cerere din partea unei bănci la care Aurica Bodnărescu făcuse un credit, din care mai avea de achitat încă 7.109,92 lei. Totuși, spun procurorii, „partea rămasă neachitată la data uciderii victimei nu poate constitui prejudiciu rezultat din infracțiunea contra vieții”.

Cu toate că atât polițiștii, cât și procurorii sunt convinși că toate cele patru femei dispărute au fost omorâte de Vasile Lavric, în lipsa cadavrelor, toate probele administrate au un caracter indirect.

Până acum, autoritățile au făcut mai multe percheziții la proprietățile lui Lavric și săpături într-o zonă mlăștinoasă, unde au presupus că ar fi putut fi îngropate unele victime.

Citeste continuarea articolului pe gandul.info