Avertizare meteo, pentru Grecia! O furtună tropicală, cu vânt puternic și ploi abundente, va lovi jumătate din țară

Zone din centrul și sudul Greciei urmează să fie lovite, joi după-amiază, de o furtună tropicală care va aduce cu ea fenomene meteo extreme.

Astfel, potrivit meterologilor, sunt așteptate vânturi cu rafale de peste 150 km/h și cantități de precipitații de peste 300 de litri pe metrul pătrat în insulele Ionice și în vestul regiunii Peloponez.

Vineri, furtunile se vor extinde în Sterea (inclusiv în Attica) și Evia. Către seară, vremea extremă va afecta Cicladele, iar în Peloponez și în estul țării fenomenele se vor manifesta cu o intentsitate deosebită.

Sâmbătă, arii extinse ale teritoriului grec vor fi afectate de dezlănțuirea naturii, între acestea numărându-se zonele estice din Peloponez și Sterea și, posibil, Creta. Intensitatea furtunilor va scădea în a doua parte a zilei.

Autoritățile i-au avertizat deja pe localnici să se adăpostească și să evite vecinătatea torenților și a cursurilor de apă, atât în perioada în care se manifestă furtunile puternice cât și în următoarele câteva ore.

De alfel, ministrul adjunct grec pentru Protecția Civilă, Nikos Hardalias, a convocat miercuri o reuniune extraordinară cu responsabilii pentru managementul situațiilor de criză după anunțul de urgență făcut de Serviciul Național Meteorologic, relatează presa din Atena, citată de Antena 3.

Meteorologii anunță ultima zi de vară în România!

Meteorologii anunță că vremea se va răci din weekend, chiar și cu aproape 10 grade Celsius. Dacă joi vor fi temperaturi de peste 30 de grade în Capitală, de vineri acestea vor scădea până la 20-22, dar sunt temperaturi normale pentru această perioadă.

Prognoza…
Citeste continuarea articolului pe gandul.info