Capitala intră în scenariul roșu. Se închid școlile și grădinițele de luni? Monica Anisie a făcut anunțul mult așteptat

Monica Anisie, ministrul Educației, a declarat că elevii și copiii din Capitală se vor prezenta luni la unitățile de învățământ și grădinițe, chiar dacă s-a depășit rata de infectare de 3 la 1.000.

Declarația Monicăi Anisie a venit după ce Gheorghe Cojanu, prefectul Capitalei, a anunțat că abia luni sau marți va convoca în ședință Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență. În aceste condiții, școlile și grădinițele vor funcționa în scenariul doi.

Dacă nu există o decizie din partea Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență, școlile și grădinițele vor funcționa în scenariul doi, exact cum este prevăzut în ordinul comun al Ministerului Sănătății și al Ministerului Educației și Cercetării. În concluzie, luni se prezintă la unitatea de învățământ, în conformitate cu prevederile din ordinul comun, activitățile desfășurându-se în conformitate cu scenariul 2, ca până acum. Mâine dimineață la ora 8:00 am convocat la Inspectoratul Școlar al Municipiului București inspectorii școlari de sectoare și inspectorii generali adjuncți pentru a realiza planul de măsuri privind desfășurarea activităților didactice în sistem online”, a declarat ministrul Educației.

Monica Anisie: “Unitățile vor funcționa, momentan, în scenariul 2”

Monica Anisie a mai precizat că doar membrii Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență pot decide prin emiterea unei hotărâri suspendarea temporară a activităților didactice pentru 14 zile.

La o rată a incidenței cumulate care este peste limita de alertă de 3 la mia de locuitori, Direcția de Sănătate Publică (DSP) prezintă Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență o analiză a situației epidemiologice din Capitală. În funcție de existența transmiterii comunitare în localitate și de numărul de focare existente în unitățile de învățământ, precum și de alte criterii de risc, Comitetul poate decide prin emiterea unei hotărâri suspendarea temporară a activităților didactice pentru 14 zile, și aici este vorba despre activitățile didactice care presupun prezența față în față în unitățile de învățământ, cursurile desfășurându-se online. Asta este ceea ce spune ordinul comun. În absența unei astfel de decizii, unitățile de învățământ din localitate, în acest caz din municipiu, vor funcționa în scenariul 2”, a mai spus Monica Anisie.

Citeste continuarea articolului pe gandul.info