Chinezii investesc două miliarde de euro în Franța. Cum este implicată Dacia în cea mai tare afacere din UE

În timp ce multe state din UE sunt avertizate să nu facă afaceri cu Beijingul, Franța a bătut palma cu China pentru o combinație nemaivăzută în ultimii ani la nivelul UE. Este vorba despre înțelegerea dintre compania Renault și grupul Envision Group, prin care partea chineză se angajează să investească două miliarde de euro în construirea unei fabrici de baterii în nordul Franţei.

În această unitate vor fi produse bateriile care vor propulsa o gamă de vehicule electrice marca Renault.

Ce plan are Renault

Potrivit Bloomberg, acordul cu Envision Group face parte din strategia Renault în domeniul vehiculelor electrice. Francezii care dețin Dacia intenționează să cumpere o participaţie de 20% la start-up-ul francez de producţie de baterii Verkor. Astfel, pe viitor, bateriile Verkor vor fi destinate pentru modelele mai mari şi mai scumpe din gama Renault.

Anunțul oficial va fi făcut luni, 28 iunie, chiar de Emmanuel Macron. Preşedintele Franţei participă la o conferinţă de presă organizată la uzina Renault de la Douai, în nordul Franţei. Tot la Douai urmează a fi construită şi uzina de baterii a Envision, prima facilitate de producţie din Europa a unei companii care este renumită în special pentru că produce turbine eoliene.

Înainte de alegerile naţionale de anul următor, Macron vrea să profite de capitalul politic oferit de perspectiva a 4.500 de noi locuri de muncă ce urmează a fi create până în 2030 în această regiune. Tot aici Renault intenţionează să pună la punct un hub destinat producţiei de automobile electrice, inclusiv viitorul model Renault 5.

Renault, ultimul colos european care se extinde pe piața mașinilor electrice

Renault este cel mai recent constructor auto european care anunţă că are planuri pentru aprovizionarea cu baterii. Porsche şi Volvo Car Group au anunţat săptămâna trecută planuri vizând producţia de baterii, iar grupul Stellantis NV, producătorul automobilelor marca Peugeot, va prezenta în 8 iulie noua sa strategie cu privire la mașinile electrice. La rândul său, grupul german Volkswagen AG a dezvăluit în luna martie un plan în valoare de mai multe miliarde de euro pentru construcţia a şase uzine de baterii electrice în Europa.

Planul Renault „ne va consolida în mod semnificativ poziţie pe măsură ce în 2030 vrem să producem un milion de vehicule electrice în Europa”, a declarat directorul general de la Renault, Luca de Meo.

Chinezii dau târcoale industriei auto

Firma Envision AESC, subsidiara specializată pe baterii a grupului chinez Envision, intenţionează ca în 2024 să ajungă la o capacitate de producţie a bateriilor de 9 Gigavaţi/oră, pentru ca în 2030 să ajungă la o capacitate de 24 de Gigavaţi/oră, cu care va fi echipat viitorul model Renault 5.

Însă planurile Envision pentru uzina de baterii de la Douai nu se limitează doar la Renault. În documentaţia tehnică depusă pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie compania chineză susţine că viitoarea uzină ar urma să ajungă la o capacitate de producţie de 43 de Gigavaţi/oră, un obiectiv care, potrivit directorului general Lei Zhang, poate fi atins dacă se vor încheia contracte şi cu alţi constructori auto. De altfel, Lei Zhang a recunoscut că Envision vine în Franţa pentru Renault, dar poartă discuţii şi cu alţi mari producători auto cu privire la aprovizionarea cu baterii produse la viitoarea uzină de la Douai.

Citeste continuarea articolului pe gandul.info