Dăncilă a luat tot

De o parte, ea şi oamenii săi, de factură, totuşi, proeuropeană, cel puţin declarată. De cealaltă, nostalgicii: pesediştii cu Dragnea în suflet, promovaţii – din simpatie sau de teamă, nicidecum în virtutea unor calităţi politice/profesionale/umane – de către fostul lider al partidului, în funcţii de reprezentare.

Nici măcar nu mai are vreun rost să-i nominalizăm – se recunosc cu uşurinţă, după mesajele lipsite de direcţie, derutante, debusolate. Un mesaj din care se remarcă, lesne, faptul că oamenii aceştia nu au înţeles nimic din votul electoratului, inclusiv al propriilor votanţi.

Social-democraţi care au dorit să se manifeste/exprime, uneori, ca pe stadion – pe unul de liga a cincea -, cu isterie, cu frustrare, cu ieşiri intempestive.

Am avut parte, pentru prima dată, de un Congres al PSD desfăşurat într-o notă generală de bun-simţ – nu cu unul inspirat din serbările Egiptului faraonilor, din…
Citeste continuarea articolului pe gandul.info