Efectele devastatoare ale secetei: Producţiile de porumb şi floarea soarelui vor scădea la jumătate în acest an

Asociaţiile fermierilor susțin că producţiile de porumb şi floarea soarelui vor scădea la jumătate în acest an. Seceta prelungit va produce efecte devastatoare şi asupra producţiilor viitoare, atât în zona vegetală, cât și în zootehnie, susțin ei.

Avem la ora actuală 1,2 – 1,3 milioane de hectare afectate sută la sută la porumb şi floarea soarelui. În judeţul Ialomiţa, din 360.000 de hectare cât are tot judeţul 280.000 sunt afectate sută la sută, cu grâu, orz, porumb şi floarea soarelui. Din 440.000 hectare în judeţul Constanţa, peste 300.000 sunt afectate. Avem probleme în bazinele agricole cu potenţial imens, unde se produceau nu numai cereale pentru consum ci şi cele de sămânţă pentru anul următor. Efectele sunt în lanţ şi sunt devastatoare”, afirmă preşedintele Federaţiei Naţionale PRO AGRO, Ionel Arion, într-o declaraţie pentru Agerpres .

El afirmă că anul acesta recolta de porumb nu va depăşi 9 milioane de tone, iar în cazul culturii de floarea soarelui va exista un deficit imens, care va crea probleme în primăvara anului viitor, pentru că procesatorii nu şi-au putut face stocuri.

„Producţia de porumb nu va depăși 8 – 9 milioane de tone”

„Dacă producţia de porumb a anului trecut a fost supraestimată, iar cea din 2018 a fost mult umflată, anul acesta nu vom trece de 8 – 9 milioane de tone. La grâu suntem undeva la 5 – 5,5 milioane de tone, iar floarea soarelui este un deficit imens, deoarece procesatorii nu şi-au putut face stocurile. Nici din Republica Moldova sau Ucraina nu se poate aduce floarea soarelui pentru că nici acolo nu a fost producţie suficientă şi atunci va fi o problemă undeva din martie – aprilie anul viitor, pentru că stocurile adunate vor ajunge până în primăvara anului viitor, dar până în vară mai este destul de mult.

Dacă aveam o medie de 2.500 – 2.700 kg/hectar în anii trecuţi la floarea soarelui, anul acesta vom avea 1.300 – 1.400 kg/hectar media pe ţară. Se preconiza să se însămânţeze 900.000 hectare, dar nu ştim dacă s-a semănat atât. Seceta a distrus o parte din cultură, dar a mai fost şi lipsa tratamentului la sămânţă, în primăvara, pentru dăunătorul Tanymecus – acele nicotinoide despre care vorbim tot timpul – care a făcut ca fermierii să semene şi mai puţină floarea soarelui, renunţând la această cultură în favoarea celei de porumb”, a explicat el.

Fermierii nu pot însămânţa, nu au resurse financiare, fiind astfel în pericol şi producţia alimentară a României

„Fermierii nu vad cu ochi buni ce va fi în anii următori pentru că seceta este cruntă şi continuă să îşi facă efectele: nu se poate însămânţa, nu vom avea producţie, în pericol este şi zootehnia şi producţia alimentară. Este foarte adevărat că va veni marfă din schimburi intra-comunitare, dar să vedem care este calitatea, care este preţul, pentru că, iată, uleiul la raft a luat 25% avans şi probabil şi derivatele din ulei vor avea creşteri”, a menţionat Arion.

Fermierii cer declararea stării de calamitate în agricultură

„Nu înţelegem de ce ne ferim atât de mult să declarăm starea de calamitate. În acest lanţ trofic al producţiei agricole fermierul şi ferma se află la baza lanţului trofic, dacă distrugem şi facem să dispară fermierul şi ferma şi ceilalţi vor avea de suferit, dar cel mai mult va avea de suferit consumatorul final. Pe de altă parte, ce se întâmplă cu România, şi aşa are o balanţă deficitară, va deveni o zonă unde doar se vor produce cereale? Vom exporta materia primă brută şi vom importa doar produse finite. România nu are dreptul să se dezvolte? Nu trebuie să gândim să dezvoltăm producţia locală şi antreprenorul autohton să supravieţuiască? Trebuie să privim fermierul ca şi un investitor. Noi dacă azi nu sprijinim fermierul, în viitor vom avea probleme pe foarte multe paliere”, a adăugat preşedintele PRO AGRO.

Citeste continuarea articolului pe gandul.info