Elvis Presley va fi eroul unui serial de desene animate pentru public adult: Agent King

În producţia serialului de animaţie “Agent King” sunt implicaţi Priscilla Presley, fost soţie a vedetei, şi cântăreţul John Eddie.

În serial, “Elvis Presley schimbă costumul alb care l-a făcut celebru cu un rucsac zburător. Personajul face parte dintr-un program secret de spionaj şi se luptă cu forţele răului care îi ameninţă viaţa. În acelaşi timp îşi păstrează şi acoperirea pe care o are în calitate de Rege al Muzicii Rock And Roll”, explică reprezentanţii platformei de streaming.

“De când era mic, Elvis a visat mereu să fie un supererou care se luptă cu răufăcători şi salvează lumea. Agent King fix asta îl pune să facă”, a spus Priscilla Presley. “Împreună cu John Eddie sunt foarte entuziasmată să lucrăm cu Netflix şi Sony Animation pentru acest proiect primind ocazia de a-i arăta lumii un Elvis cum n-au mai văzut până acum”, a arătat fosta soţie…
Citeste continuarea articolului pe gandul.info