Fenomenul La Niña. Organizația Meteorologică Mondială anunță intensificări ale furtunilor pe tot globul

Organizația Meteorologică Mondială (OMM) trage un semnal de alarmă, menționând că fenomenul La Niña va fi probabil mai intens în acest an. OMM mai spune că fenomenul va dura până în ianuarie 2021, preconizându-se că vor fi precipitații abundente și furtuni care vor lovi mai ales unele regiuni vulnerabile din punct de vedere economic și social. 

Cum va afecta fenomenul „La Niña” planeta

“OMM își ridică nivelul de sprijin și consiliere pentru agențiile internaționale umanitare în încercarea de a reduce impactul asupra celor mai vulnerabili, într-o vreme când capacitățile prin care trebuie să facă față sunt afectate de pandemia de COVID-19”, scrie într-un comunicat transims de Organizație.

În acest an, fenomenul La Niña este așteptat să fie moderat spre intens. Ultima dată când un eveniment intens a avut loc a fost în 2010-2011, urmat de unul moderat în 2011-2012, arată organismul mondial.

Cele mai recente prognoze sezonirere indică faptul că regiunea Cornului Africii (sub nivelul normal de ploi), Asia Centrală (sub nivelul normal de ploi) și Asia de Sud-Est, o parte dintre insulele din Pacific și regiunea nordică a Americii de Sud (deasupra nivelului normal de ploi) vor trăi printre cele mai semnificative anomalii de precipitații asociate cu evenimentul La Niña din 2020.

La Niña se referă la răcirea la scară largă a temperaturilor de la suprafața oceanului în centrul și estul Oceanului Pacific ecuatorial, cuplat cu schimbările din circulația atmosferică de la tropice, și anume vânturi, presiune și ploi, potrivit sursei citate. De obicei are impactul opus asupra vremii și climei față de El Niño, care este faza de încălzire a așa-numitei Oscilații Sudice a El Niño (ENSO).

“El Niño și La Niña sunt motoare importante ale sistemului climatic planetar care apar în mod natural. Dar toate evenimentele climatice care apar în mod natural se desfășoară acum pe fundalul unei schimbări climatice produse de oameni, care exacerbează vremea extremă și afectează ciclul apei”, a afirmat secretarul general al OMM, profesorul Petteri Taalas.

“În mod obișnuit, La Niña are un efect de răcire a temperaturilor globale, însă este mai mult decât dezechilibrată de căldura prinsă în atmosfera noastră de către gazele cu efect de seră. Astfel, 2020 rămâne pe cursul de a fi unul dintre cei mai călduroși ani înregistrați, iar perioada 2016-2020 este așteptată să fie cea mai caldă perioadă de cinci ani care s-a înregistrat vreodată. Anii cu La Niña sunt acum mai calzi decât anii cu evenimente El Niño puternice din trecut”, a mai spus profesorul Taalas.

Actualizarea prognozei ENSO de către Organizația Meteorologică Mondială arată că este o șansă ridicată (90%) ca temperaturile de suprafață ale apelor din Pacific să rămână la nivelurile La Niña până la sfârșitul anului, și poate în primul sfert al anului viitor (55%). Aceasta vine după mai mult de un an de condiții neutre ale ENSO (adică fără El Niño sau La Niña).

OMM mai transmite că este important de luat în calcul că cele două fenomele nu sunt singurii factori care influențează tendințele globale și regionale ale climei. Nu există două astfel de evenimente care să fie la fel, iar efectele asupra climei regionale pot varia în funcție de perioada din an și alți factori.

Citeste continuarea articolului pe gandul.info