Fiica unui fost fotbalist, condamnată la închisoare cu suspendare după ce a bătut un copil

Potrivit portalului instanţei, magistraţii Curţii de Apel Timişoara au condamnat-o pe Romina Rotariu la 2 ani şi 8 luni de închisoare cu suspendare pentru purtare abuzivă şi rele tratamente aplicate minorului. De asemenea, instanţa a hotărât un termen de supraveghere de 3 ani.

„Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Consiliului local al municipiului Timişoara sau în cadrul SC Pieţe SA Timişoara, pe o perioadă de 60 zile”, se arată în soluţia instanţei.

În plus, potrivit documentului citat, instanţa a decis să admită „în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă P.V.Ş.,(…) şi obligă în solidar inculpata şi partea responsabilă civilmente Asociaţia Copiii din Castel să-i plătească acestuia sumele de 7.344,11 lei şi 2.220 lei reprezentând daune materiale şi cheltuieli medicale pricinuite prin săvârşirea infracţiunii, precum şi suma de 20.000 euro sau echivalentul în lei…
Citeste continuarea articolului pe gandul.info