Fostul preşedinte egiptean Mohamed Morsi a murit / Reacţia organizaţiei Fraţii Musulmani

Potrivit Televiziunii de stat din Egipt, citată de agenţia Reuters, Mohamed Morsi a leşinat în sala instanţei judiciare şi a murit în scurt timp.

Mohamed Morsi a fost preşedinte al Egiptului în perioada iunie 2012-iulie 2013, fiind înlăturat de la putere în cursul unei lovituri de stat militare şi succedat de generalul Abdel Fattah el-Sisi. Mohamed Morsi ispăşea deja o condamnare la şapte ani de închisoare pentru presupusa falsificare a dosarului de candidat în cursa prezidenţială din anul 2012.

Mohamed Morsi era vizat de numeroase alte acuzaţii, inclusiv instigare la reprimarea protestelor şi spionaj.

Reacţia organizaţiei Fraţii Musulmani

Mohammed Sudan, un lider al filialei din Londra a mişcării Fraţii Musulmani, a atribuit Administraţiei penitenciarelor din Egipt vina pentru decesul fostului preşedinte Mohamed Morsi, relatează agenţia Associated Press.

„La procese, era ţinut în cuşti din geamuri. Nu putea auzi…
Citeste continuarea articolului pe gandul.info