Nelu Tătaru, noi detalii despre vaccinul anti-COVID-19. Când va ajunge în România. “Atunci, sper să avem în jur de 550.000 de doze!”

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, speră ca primele doze de vaccin anti-COVID-19 să fie disponibile în România în ianuarie 2021, precizând că prioritate la injectare vor avea cadrele medicale din sectorul public și privat.

Ministul Sănătății a mai declarat că oamenii tineri, care nu au comorbidități, se vor putea vaccina abia din luna martie.

În ianuarie sper să avem prima transă, în jur de 550 de mii de vaccinuri, pentru personalul din Sănătate din public şi privat . Oamenii tineri, fără comorbidităţi vor primi vaccinul undeva prin luna martie. Vaccinul nu va fi obligatoriu şi va fi gratuit”, a declarat Nelu Tătaru, la B1 TV.

Nelu Tătaru: “În acest moment, vaccinurile primesc autorizația din SUA”

Ministrul Sănătății a mai precizat că, în clipa de față, vaccinurile primesc autorizația din Statele Unite ale Americii.

Vom avea din fiecare cotă de vaccinuri 4,6%.  Aceste vaccinuri trebuie să fi avizate de Agenţia Europeană a medicamentului. În acest moment ele primesc autorizaţia din Statele Unite. Cât de repede vom avea avizul, la două săptămâni îl punem pe piaţă. Firmele au acest vaccin în momentul de faţă”, a mai declarat Nelu Tătaru.

“Dacă omul este asimptomatic, nu primește tratament. Rămâne cele 14 zile în care se consumă boala în interior”

În continuare, Nelu Tătaru a explicat și cum se fac testele pentru coronavirus și ce trebuie să facă asimptomaticii.

Noi testăm şi se testează în definiţia de caz orice pacient care prezintă cel mai mic simptom respirator. Când stăm acasă, în carantină, trebuie să anunţe medicul. Dacă omul este asimptomatic, nu primeşte tratament. Rămâne cele 14 zile în care se consumă boala în interior”, a subliniat ministrul Sănătăţii.

Cum se va desfăşura campania de vaccinare anti-COVID-19 în România

Recent, Valeriu Gheorghiță, medicul la Spitalul Militar Central, a anunţat cum se va desfăşura campania de vaccinare în România. “Vor fi amenajate centre de vaccinare în spații precum săli de sport sau săli de conferințe. Vor exista un centru principal de recepție a vaccinului, cel mai probabil Institutul Cantacuzino, și centre regionale și locale.

În distribuirea și transportul vaccinului vor fi implicate Armata și structuri din Ministerul de Interne”, a mai spus coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID-19 în România, medicul militar Valeriu Gheorghiță.

Citeste continuarea articolului pe gandul.info