O treime din producția națională de energie, asigurată duminică dimineață de centrala nucleară de la Cernavodă

Energia nucleară este, duminică dimineaţă, 29 august, principala sursă de producţie în România. Centrala nucleară de la Cernavodă asigură o treime din total.

De regulă, centrala acoperă 18-20%, cu ambele reactoare de la Cernavodă funcționând la capacitate maximă.

Ultimele date au fost oferite de Transelectrica și ele vizează starea sistemului energetic naţional în timp de real.

Câți MW furnizează centrala de la Cernavodă

Astfel, la ora 9:00 dimineața, centrala de la Cernavodă producea 31,29% din totalul de energie la nivel naţional, cu 1.376 de MW. Urmează energia hidro (25,97%), cărbune (17,81%), hidrocarburi (16,43%), eolian (6,08%), fotovoltaic (1,28%), biomasă (1,27%).

Consumul naţional este unul relativ mic, specific unei zile de weekend, însă, chiar şi aşa, România a importat peste 1.000 de MW. La ora menţionată, consumul era 5.460 MW, producţia, 4.430 MW, diferenţa de 1.030 MW fiind importată.

Citeste continuarea articolului pe gandul.info