Peste o jumătate dintre managerii de proiect cred că în următorii cinci ani vor avea un asistent digital/ Ce joburi vor fi preluate de Inteligența Artificială

Peste jumătate dintre profesioniștii în management de proiect cred că în următorii cinci ani vor avea un asistent digital și că Inteligența Artificială (IA) va juca un rol cheie în profesia lor, potrivit unui studiu publicat recent de PWC România. Principalele probleme pe care implementarea soluțiilor IA le vor soluționa în viitor sunt  managementul timpului, controlul calitatății, analiza volumelor mari de date.

Inteligența artificială schimbă lumea afacerilor, prin utilizarea diferitelor sisteme inteligente, inclusiv asistenți digitali, analiza profundă a prcesului de business, automatizarea taskurilor-cheie și multe altele. Pe măsură ce oamenii și mașinile colaborează mai strâns, iar inovațiile IA ajung din laboratoarele de cercetare în mainstream, posibilitățile de transformare sunt uimitoare, se arată în studiul „Artificial Intelligence Impact in Project Management 2020”, realizat de PwC România și International Project Management Association (IPMA).

Joburile care ar putea fi înlocuite de Inteligența Artificială

Rolurile care au cea mai mare probabilitatea de a fi preluate de IA în managementul proiectelor, în următorii cinci ani, sunt Project manager assistant (52%) și Project manager adviser (44%).

Mai mult de jumătate dintre managerii de proiect estimează o accelerare a procesului de digitalizare în mediul de afaceri prin implementarea de soluții inteligența artificială (IA), de la asistenți digitali, la soluții autonome ce produc schimbări profunde în modul în care percepem și utilizăm tehnologia.

„Proiectele devin tot mai complexe și generează cantități uriașe de informație. Acolo unde există volume mari de date, IA va avea cu siguranță un rol importantde jucat. Dar a lăsa IA să preia sarcini dintre cele ale celui care deține funcției de manager de proiect nu este un demers fără provocări și va necesita schimbări organizaționale și comportamentale, ridicând întrebări suplimentare la care practicienii vor trebui să răspundă”, a declarat Gabriel Voicilă, Digital Technology Partner, PwC.

Totodată, peste 56% din respondenți au arătat că sunt conștienți de existența unei strategii digitale în cadrul companiilor în care activează, acestea din urmă fiind preocupate de modul în care pot comunica și valorifica mai bine oportunitățile pe care IA le oferă.

Doar 4% dintre managerii de proiect folosesc IA în mod curent, dar mai mult de jumătate au demarat deja implementarea IA

În prezent, doar 4% dintre respondenți folosesc IA în mod curent, dar aproximativ 65% au un plan de implementare a IA în următoarele 3 până la 6 luni sau au demarat deja proiecte de transformare în acest sens, care implică instrumente de analiză complexe, asistenți digitali sau RPA (robotic process automation).

În același timp, doar 23% din total respondenți au experiență în utilizarea IA în managementul de proiecte, ceea ce indică faptul că adoptarea IA este în fază incipientă.

Când respondenții au fost întrebați despre impactul pozitiv pe care IA îl va avea în rezolvarea problemelor legate de managementul proiectului, aceștia au menționat: timpul (66%), calitatea (56%) și transformarea (53%).

Astfel că, pe lângă investițiile în tehnologie, pe care soluțiile de IA le presupun, sunt necesare investiții în upskilling (dezvoltarea competențelor) pentru angajați. Talentul și expertiza internă pentru a dezvolta tipul de ecosistem și soluțiile care pot maximiza capacitățile IA sunt vitale pentru organizațiile actuale.

PWC: Pentru a rămâne competitivă, organizațiile trebuie să îmbrățișeze IA și să construiască un ecosistem viabil

Transformarea digitală se bazează pe capacitatea unei organizații de a integra rapid tehnologia și instrumentele pe măsură ce acestea se schimbă și evoluează. Astfel că, pentru a rămâne competitivă, fiecare organizație trebuie să îmbrățișeze IA și să construiască un ecosistem viabil. Companiile care nu reușesc să adopte IA măcar în anumite segmente operaționale în următorii 10 ani vor rămâne în urmă față de competitorii lor. Asemenea tuturor funcțiilor, și managementul de proiect va avea o componenta de automatizare, astfel încât responsabilitățile de rutină vor fi preluate în viitor de IA.

Tehnologia IA cu cel mai mare potențial de a fi adoptată pentru a îmbunătății practicile actuale în managementul de proiect este machine learning, menționată de 78% dintre participanții la sondaj.

Analiza volumelor mari de date sau utilizarea dronelor și realitatea augmentată, printre aplicațiile IA

Analiza volumelor mari de date, utilizarea dronelor și realitatea augmentată ar putea fi următoarele provocări în materiel de IA . Spre exempu, în cazul proiectelor de infrastructură cu ajutorul dronelor se poate realiza cartografierea evoluției proiectului prin procese automate, răspunzând astfel mai multor nevoi din procesele de management, precum planificarea și controlul calității.

Principalele trei motive pentru adoptarea tehnologiilor IA în managementul proiectelor, indicate de respondenți, sunt: creșterea productivității (53%), îmbunătățirea decizilor (52%) și sporirea performanței (51%).

Sondajul ”Global Survey on Artificial Intelligence Impact in Project Management” a fost derulat în perioada aprilie-august 2020 în rândul a aproximativ 300 de profesioniști implicați în coordonarea proiectelor strategice cu componenta tehnologică din principalele ramuri de activitate, pentru a identifica implicațiile utilizării Inteligenței Artificiale în managementul proiectelor.

Citeste continuarea articolului pe gandul.info