PSD: „Fumul alb anunțat ieri cu mare pompă era de la trabucurile pufăite la negocieri”

Într-o postare pe Facebook, reprezentanții PSD scriu că „fumul alb„ de ieri de la nogocierile partidelor de dreapta ar fi fost, de fapt, de la trabucurile „pufăite” la Vila Lac.

„Se demonstrează că fumul alb anunțat ieri cu mare pompă de reprezentanții #CDR2.0 era, de fapt, de la trabucurile pufăite la negocieri. Oricât de priceput ar fi bucătarul de la Vila Lac 1, foamea de funcții și setea de putere nu s-au stins nici după 2 zile de discuții!

„Guvern cu 2 premieri și a un Parlament cu cel puțin 3 camere, să ajungă la toată lumea”

Singura șansă pentru ca gașca pierzătorilor să ajungă la consens este formarea unui Guvern cu 2 premieri și a unui Parlament cu cel puțin 3 camere, să ajungă la toată lumea!”, se arată într-o postare a PSD, de duminică.

La Vila Lac au avut loc duminică noi negocieri pentru formarea unei majorități care să asigure trecerea Guvernului la votul Parlamentului. Discuțiile de sâmbătă au fost extrem de tensionate, fiecare parte dorind să câștige cât mai mult de pe urma tratativelor purtate în spatele ușilor închise.

Sâmbătă, reprezentanții partidelor de dreapta afirmau  sâmbătă că „iese fum alb” de la negocieri!

Duminică dimineață, de la 10.00, reprezentanţii celor trei formaţiuni – PNL, USR PLUS şi UDMR – au început să sosească la Vila Lac, pentru reluarea negocierilor în vederea constituirii unei majorităţi parlamentare şi a coaliţiei de guvernare.

Negocieri pentru Guvern. Luni, partidele sunt chemate la consultări de Klaus Iohannis

Discuţiile între reprezentanţii celor trei formaţiuni se poartă pe trei paliere: program de guvernare, structura Guvernului şi structura majorităţii parlamentare.

„Echipele de negociere ale PNL, USR PLUS şi UDMR au avut prima rundă de discuţii pentru constituirea noii majorităţi parlamentare. A fost convenită structurarea negocierii pe trei paliere, cel politic, cel legat de programul de guvernare şi cel privitor la funcţionarea majorităţii parlamentare. La negocierile politice, fiecare formaţiune şi-a prezentat punctul de vedere referitor la organizarea şi funcţionarea coaliţiei.

În ceea ce priveşte programul de guvernare, a fost stabilită structura acestuia şi modul în care se armonizează programele celor trei formaţiuni politice, fiind făcute progrese pe o serie de capitole”, s-a precizat într-un comunicat de presă comun al preşedinţilor PNL, USR PLUS şi UDMR, transmis sâmbătă seară, după discuțiile de la Vila Lac.

Luni, partidele politice sunt chemat la consultări de președintele Klaus Iohannis. În cazul în care nu vor ajunge la niciun numitor comun, PNL și USR PLUS vor merge fiecare la Palatul Cotroceni cu propuneri separate pentru funcția de prim-ministru.

Citeste continuarea articolului pe gandul.info