Secretarul american pentru Apărare afirmă că Pentagonul va colabora în ancheta care ar putea duce la demiterea lui Trump

Mark Esper a declarat, pentru două posturi locale de ştiri, că Pentagonul va face orice pentru a colabora cu membrii Congresului în ancheta demarată de aceştia asupra activităţii lui Donald Trump. Totodată, acesta a atenţionat asupra faptului că administraţia de la Casa Albă poate restricţiona aportul Pentagonului în cadrul anchetei.

Oficialul american a anunţat că departamentul său va răspunde pozitiv solicitării venite din partea comisiilor privind identificarea de înregistrări legate de ajutorul militar oferit Ucrainei de Statele Unite.

„Noi vom face orice vom putea pentru a răspunde cererii lor”, a declarat Mark Estper pentru Fox News Sunday. Acesta a avertizat, în cadrul aceleiaşi intervenţii televizate: „nu ştiu ce restricţii interne am putea să avem în ceea ce priveşte transmiterea lor”; „Casa Albă are un cuvânt de spus în ceea ce priveşte transmiterea documentelor”.

Camera Reprezentanţilor din SUA, aflată sub controlul opoziţiei democrate, a lansat…
Citeste continuarea articolului pe gandul.info