Spărgătorii de bancomate, în plin sezon: O nouă tentativă de jaf

O nouă tentativă de jaf la un bancomat a avut loc la doar câteva zile după ce a avut loc spargemerea de la Otopeni. De data aceasta, spărgătorii au încercat să distrugă bancomatul dându-i foc, însă nu au reușit să fure nimic.

Se pare că patru persoane au încercat să fure banii dintr-un bancomat în localitatea Liești, din județul Galați, însă nu au reușit să îi sustragă. Tentativa de furt a avut loc vineri, 11 septembrie, când patru persoane neidentificate au incediat partea superioară a bancomatului.

În prezent, hoții sunt căutați de polițiști gălățeni, care au făcut cercetări la fața locului pentru a stabili împrejurările în care s-a produs incidentul.

Autoritățile au informat faptul că nicio persoană nu a fost rănită în urma tentativei, fiind înregistrate doar pagube materiale.

„Având în vedere informatiile apărute în mediul on line cu privire la faptul că un bancomat a fost aruncat în aer într-o localitate din județul Galați, Inspectoratul de Poliție Județean Galați, prin Compartimentul Relații Publice, aduce la cunoștință opiniei publice următoarele:

La data de 11.09.2020, în jurul orei 04:00, Sectia 3 Poliție Rurală Liești, a fost sesizată prin SNUAU 112, de către un angajat de la o agenție bancară din comuna Liești, județul Galați, cu privire la faptul că a fost declanșată alarma din interiorul agenției.

Polițiștii ajunși la scurt timp la fața locului au constatat faptul că persoane necunoscute, au încercat forțarea mecanică a fantei de eliberare a bancnotelor de la bancomatul amplasat la sediul acestei agenției bancare din comuna Liești, județul Galați iar…
Citeste continuarea articolului pe gandul.info