Spitalul Colentina redevine suport Covid-19. Ce se întâmplă cu intervențiile chirugicale programate deja / Șeful Secţiei de Urologie: „Am avut pacienți bolnavi care voiau să se infecteze cu Covid-19, ca să îi pot opera”

Șeful Secţiei de Urologie de la Spitalul Colentina, Medicul Victor Cauni, a explicat – duminică – ce se întâmplă cu pacienții care sunt internați în unitatea spitalicească și au nevoie de intervenții chirurgicale, după ce acest spitalul va redeveni suport Covid-19, așa cum a decis Ministerul Sănătății (MS).

”Operaţiile pe care le avem programate vor fi făcute. Luni (12 octombrie-n.r.) avem programate 15 operații și de luni nu vom mai face nicio internare pe secție, dacă pacientul nu are și COVID. Sunt pacienţi care au stat 6 luni şi au aşteptat 6 luni în care noi nu am putut trata niciun pacient fără COVID în Spitalul Colentina”, a explicat doctorul Victor Cauni pentru Antena 3.

El susține că bolnavii sunt disperați din cauza faptului că nu vor mai putea ajunge la medicul cu care au ținut legătura, luni la rând.

Mai mult, unii au afirmat că ar fi în stare să se infecteze cu noul coronavirus numai ca să ajungă la spitalul care i-a tratat atâta timp.

”Noi vrem să putem lucra în zona de mix: COVID, non-COVID ca să nu discriminăm pacienți cu boli grave care nu au această infecție. Ar trebui să ne întrebăm câte sute de pacienti  vor muri pentru că nu pot fi tratați de noi? Am avut pacienți bolnavi care voiau să se infecteze cu COVID numai ca să îi pot opera eu. Din punctul meu de vedere, cred că sistemul mixt este singurul viabil. Nici în străinătate nu sunt spitale COVID, sunt spitale care au grijă şi de pacienţi non-COVID şi de pacienţi COVID. Este o boală”, a mai adăugat şeful secţiei de Urologie de la spitalul Colentina.

Primul soț al Adinei Alberts, bancherul olandez George Alberts, a murit răpus de Covid-19

Primul soț al Adinei Alberts, bancherul George Alberts, a murit din cauza infectării cu noul coronavirus, fiind internat la Institutul „Matei Balș”. Acesta se afla în comă de zece zile, iar medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva.

Bărbatul avea 66 de ani și trăia de 25 de ani în România, notează retetesivedete.ro, care precizează că vestea tristă a fost dată de Paul Wood, un apropiat fostului bancher, pe pagina lui de Facebook.

Mesajul fostei soții, Adina Alberts, după moartea lui George Alberts, dar și acuzațiile sale la adresa medicilor

După aflarea veștii că fostul său soț a murit, medicul chirurg estetician Adina Alberts a scris pe pagina ei de Facebook un mesaj emoționant despre acesta, alături de o lumânare care arde.

Totodată, ea a acuzat și medicii pentru decesul lui, susținând că George Alberts a murit „răpus de crasa indolență”:

„S-a zbătut 3 săptămâni ca să supraviețuiască. Din păcate nu a reușit. Nu, nu l-a răpus acestă boală pandemică, deși se infectase cu Sars-Cov2 în urmă cu câteva săptămâni. Ci sistemul de sănătate românesc care este în mare parte bolnav și plin de bube! Sunt prea tristă acum ca să fac o analiză «la rece». Și prea scârbită. Dar lucrurile nu trebuie să rămână așa. GEORGE ALBERTS s-a stins aseară, la 66 de ani, răpus de crasa indolență a unor membri ai personalului medical dintr-un mare spital public bucureștean. De naționalitate olandeză, a iubit România imediat ce a pus piciorul pe aceste meleaguri. Se întâmpla asta în urmă cu 25 de ani! Dar țara asta i-a venit «de hac»! Dumnezeu să-l ierte și să îl primească alături de EL!”

Bilanțul cazurilor COVID-19 se menține foarte ridicat: 53 de persoane au decedat în urma infecției cu coronavirus, în ultimele 24 de ore

Autoritățile au confirmat duminică 2.880 de cazuri noi de infecție COVID în ultimele 24 de ore, la un număr de doar 15.709 de teste. Cifra deceselor rămâne ridicată – 53 de oameni infectați au murit în ultimele 24 de ore.

Totodată, 628 de pacienți sunt internați în stare gravă la Terapie Intensivă, într-o ușoară scădere față de sâmbătă.

Citeste continuarea articolului pe gandul.info