Start pentru programul pentru panouri fotovoltaice. Cum puteţi obţine 20.000 de lei pentru investiţie

„Programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională va demara pe data de 10 septembrie (marţi), dată la care persoanele fizice se pot adresa instalatorilor în vederea înscrierii în program”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Fondului pentru Mediu.

Potrivit sursei citate, valoarea contractului de finanţare este de 536 milioane lei, sumă asigurată din Programul Operaţional Regional (POR). Valoarea totală a finanţării acordate pentru acest program se ridică la aproximativ 656 milioane lei, Administraţia Fondului pentru Mediu asigurând, din Fondul pentru Mediu, sumele necesare pentru regiunea Bucureşti – Ilfov.

„Scopul programului îl reprezintă creşterea eficienţei energetice, îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin utilizarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică necesară consumului propriu şi livrarea surplusului în sistemul energetic…
Citeste continuarea articolului pe gandul.info