ULUITOR! Peste 40 de persoane au fost injectate greșit cu o altă substanță în loc de vaccinul pentru COVID!

Peste 40 de persoane au fost injectate în mod eronat cu medicamentul Regeneron în locul vaccinului de la Moderna, a anunțat joi Garda Națională din West Virginia, Statele Unite ale Americii.

Cele 42 de persoane au fost injectate, intramuscular, la o clinică de vaccinare din disctrictul Boone din Statele Unite ale Americii, cu anunță presa de peste ocean.

Tratamentul, care a primit în noiembrie autorizația de utilizare de urgență de la Administrația pentru Alimente și Medicamente, este administrat în mod normal sub formă de perfuzie intravenoasă.

„S-a stabilit că acesta a fost un incident izolat”

„S-a stabilit că acesta a fost un incident izolat”, a declarat Julie Miller, administrator al Departamentului de Sănătate din Bonne, pentru BC News.

Experții medicali care au anchetat situaţia nu cred că cele 42 de persoane sunt în pericol, iar toate persoanele care au primit tratamentul cu Regeneron au fost contactate sau sunt în curs de a fi contactate, potrivit West Virginia National Guard.

Caz incredibil: O asistentă medicală a fost depistată cu COVID-19, la 24 de ore după vaccinare

Întreaga echipă de cadre medicale care a vaccinat rezidenții unui centru de bătrâni din Spania este izolată, după ce una dintre asistente, și ea vaccinată în aceeași zi, fost depistată pozitiv la coronavirus, după 24 de ore, scrie cotidianul spaniol El Pais.

Asistenta, confirmată a doua zi după vaccinare

O asistentă din echipa de vaccinare care a început să administreze doze de ser de imunizare duminică, la reședința pentru persoane în vârstă Balàfia I, din Lleida, e pozitivă la coronavirus.

Cei patru colegi care au însoțit-o au fost izolați preventiv, precum și cei 66 de rezidenți ai centrului pentru vârstnici. Imunitatea împotriva coronavirusului se dobândește la 14 zile după ce e administrată a doua doză de vaccin, care se injectează la 21 de zile după prima.

Citeste continuarea articolului pe gandul.info