Un deţinut cere daune de 65.000 de euro după ce a fost „folosit la muncă”, unde şi-ar fi rupt un picior

S. Ioan, de 46 de ani, din Ocna Mureş, a fost condamnat la 15 ani şi 4 luni de închisoare aplicată pentru viol şi lipsire de libertate, scrie adevărul.ro. Actualmente, bărbatul se află închis la Penitenciarul Aiud.

Condamnatul a executat aproape 13 ani din pedeapsă şi a introdus pe rolul Judecătoriei Aiud o acţiune civilă prin care cere daune de 1.000 euro lunar pentru munca depusă în intervalul 12 iunie 2012 – 30 octombrie 2017.

 „În fapt, reclamantul a arătat că, a suferit un accident de muncă, respectiv şi-a rupt piciorul, fiind în continuare folosit la muncă în aceste condiţii. Mai susţine că a mai fost folosit şi la construirea altor construcţii, primind 47 de recompense, acumulând 638 zile câştig. Precizează că este nemulţumit, întrucât a fost amânat 6 luni, apoi a fost transferat în Penitenciarul Deva unde comisia i-a mai dat un an de amânare, motiv pentru…
Citeste continuarea articolului pe gandul.info